Răspuns: Pentru a înțelege pe Iisus ca Dumnezeu pe pământ rugându-se Tătălui Său din Cer, trebuie să realizăm că Tatăl etern şi Fiul etern au avut o relație eternă înainte ca Iisus să se fi întrupat ca om. Vă rog să citiți Ioan 5:19-27, în special versetul 23 unde Iisus spune că Tatăl la trimis pe Fiul (vezi de asemenea Ioan 15:10). Iisus nu a devenit Fiul lui Dumnezeu atunci când S-a născut în Betleem. El a fost dintotdeauna Fiul lui Dumnezeu, din eternitate, El a rămas şi va fi întotdeauna Fiul lui Dumnezeu. Isaia 9:6 ne spune că un Fiu ni s-a dat şi un Copil ni s-a născut. Iisus a fost dintotdeauna parte a Trinității, alături de Duhul Sfânt. Trinitatea a existat dintotdeauna, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, nu trei dumnezei, ci un Dumnezeu existând în trei persoane. Iisus învăța pe oameni că El şi Tatăl Său sunt una (Ioan 10:30), acest lucru însemnând că El şi Tatăl Său au aceeaşi esență. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei personae co-egale existând ca Dumnezeu. Aceste trei persoane au avut şi au o relație vesnică. Când Iisus, Fiul etern al lui Dumnezeu, a luat asupra Lui natura umană dar fără păcat, El de asemenea a luat chipul uni servitor, renunțând la Gloria Sa cerească (Filipeni 2:5-11). Ca Dumnezeu-om, a învățat supunerea (Evrei 5:8) față de Tatăl Său atunci când a fost ispitit de satan, acuzat pe nedrept de către oameni, respins de poporul Său şi în final crucificat. Rugăciunea Lui către Tatăl Său ceresc era de a-I cere putere (Ioan 11:41-42) şi înțelepciune (Marcu 1:35, 6:46). Rugăciunea Lui arăta dependența pe care o avea, în forma Sa umană, de Tatăl Său, pentru a putea să ducă la îndeplinire planul de răscumpărare al Tatălui Său, aşa cum reiese din rugăciunea lui Iisus din Ioan 17. Rugăciunea Lui a arătat că El S-a supus total voinței Tatălui Său, aceea de a merge la cruce şi de a plăti pedeapsa (moartea) pentru încălcarea, de către noi, a Legii lui Dumnezeu (Matei 26:31-46). Bine înțeles, El a înviat din mormânt, câştigând iertarea şi viața veşnică pentru aceia care se pocăiesc de păcat şi care cred în El ca Mântuitor. http://youtu.be/O7FMj5hNuQ0 Nu este nici o problemă cu faptul că Dumnezeu se ruga sau vorbea cu Dumnezeu Tatăl. Aşa cum am menționat, ei aveau o relație din veşnicie, înainte ca Hristos să devină Om. Această relație este descrisă în Evanghelii, ca noi să vedem modul în care Fiul lui Dumnezeu a purtat în umanitatea Sa voia Tatălui Său şi, făcând astfel, a obținut răscumpărarea pentru copii Săi (Ioan 6:38). Puterea lui Hristos de a se supune în mod continuu Tatălui Său ceresc s-a datorat vieții Lui de rugăciune. Iar noi trebuie să urmăm modelul lui Hristos de rugăciune.
Iisus Hristos nu era mai puțin Dumnezeu atunci când se ruga pe pământ Tatălui Său ceresc. El a vrut să arate că şi în neprihănire este nevoie de o viaţă de rugăciune cu scopul de a face voia Tatălui Său. Rugăciunea lui Iisus către Tatăl a fost o demonstrație a relației Sale în cadrul Trinității şi un exemplu pentru noi, de a ne. încrede în Dumnezeu prin rugăciune, pentru puterea şi înțelepciunea de care avem nevoie. Odată ce Hristos, ca Dumnezeu-om, a avut nevoie de o viață de rugăciune intensă, şi noi, ca urmaşi ai lui Hristos, ar trebui să avem http://media.inspirationalfilms.com/player/?bctid=rms12961romaniansignlanguage1184jsignmp4
Aceasta este ceea ce mi-a atins inima. Totdeauna mi-a fost uşor să cred că Dumnezeu iubeşte lumea şi că Isus iubeşte Biserica Sa, dar niciodată n-am văzut nici un motiv de ce El trebuie să mă iubească pe mine. Explicaţia este destul de simplă când privesc la El şi nu la mine însumi. El este iubire. Dragostea este chiar esenţa fiinţei Lui. Iubirea este atmosfera în care trăieşte El. El iubeşte pentru că este viu. Iubirea Lui nu caută pe cel care merită, ci pe cel ce nu merită. De aceea El mă iubeşte pe mine. Isus lucrează cu noi în mod individual. Inima Lui este destul de largă, iubirea Lui destul de mare, înţelepciunea Lui destul de înţelegătoare pentru a ne atinge personal pe fiecare. Isus mă cunoaşte pe nume la fel cum cheamǎ stelele nenumărate după numele lor. El ştie experienţele mele. El simpatizează cu mine în încercări şi ispite. Mă iubeşte ca şi cum aş fi singurul obiect al iubirii Sale. Se îngrijeşte de mine ca şi cum n-ar mai fi altcineva de care să poarte de grijă. Eu Îi pot spune despre necazurile mele şi El ascultă ca şi cum aş fi singurul care vin la El pentru ajutor. El îmi rezolvă toate problemele vieţii ca şi cum eu aş fi singurul care am căzut în necaz. El este al meu ca şi cum aş avea drepturi exclusive asupra Lui. Această relaţie intimă şi personală nu-mi împiedică în nici un fel deplina mea libertate de alegere şi acţiune. În fiecare dimineaţă aleg să primesc iubirea Sa. Eu aleg să-L iubesc şi să lucrez pentru El în fiecare dimineaţă. În fiecare dimineaţă îi spun “iubirea Ta m-a găsit şi m-a cucerit; eu sunt al Tău.” Am libertatea să-L părăsesc în orice moment, dar sunt ţinut de legături care nu se rup – firele de mătase ale dragostei. Nu doresc să merg unde nu poate merge El împreună cu mine. Nu doresc să fac nimic prin care să nu cooperez cu El. El mă guvernează cu un toiag de iubire; bucuria şi farmecul vieţii se găsesc în strânsa unire cu Isus. Ştii că Isus te iubeşte? Pierzi cel mai bun lucru din viaţă dacă inima ta nu păstrează cu sfinţenie iubirea Sa. Aminteşte-ţi, El te iubeşte cum mă iubeşte şi pe mine. „Văd lucruri minunate în Biblie; cel mai scump este acesta: Isus mă iubeşte.“ ISUS A TRǍIT PENTRU MINE „Dă-mi să beau, i-a zis Isus.“ (Ioan 4:7) Isus a luat aceeaşi fire pe care o am eu. A fost ispitit cu aceleaşi ispite pe care şi eu le-am întâlnit. De bună voie s-a făcut pe Sine Însuşi tot aşa de dependent de o putere din afara Sa, după cum şi eu sunt, pentru a rezista ispitei. El a demonstrat că este posibil pentru cineva, aşa de slab cum sunt eu, să fie ascultător de voia sfântă a lui Dumnezeu, prin harul îmbelşugat pus la dispoziţia noastră. El a fost greşit înţeles, deşi a refuzat să aprobe cea mai mică abatere de la dreptate. Împotriva egoismului şi păcatului, făţărniciei şi îndreptăţirii de sine, care caracterizau timpul Său, prin viaţa Sa, Isus ne-a pus înainte legea sacrificiului de sine şi a iubirii pline de sacrificiu. El era ceea ce învăţa pe alţii să fie. El a trăit ca orice om. Obosea ca şi mine. Ca orice om, suferea de sete când mergea prin arşiţa zilei. Dorea să doarmă pentru ca să-şi refacă puterile fizice după o zi de trudă, la fel cum şi eu doresc. Avea trebuinţă de hrană pentru corpul Său la fel ca mine. În toate acestea, El se asemăna cu mine. El era fratele meu în trup. Totuşi, El era Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatăl din veşnicie, prin care au fost create lumile şi prin care se ţin toate lucrurile. Înainte de a veni în lumea noastră ca Fiu al omului, heruvimii şi serafimii erau servii Săi voioşi, iar îngerii erau slujitorii voinţei Sale. El era cu Dumnezeu şi El era Dumnezeu. El era în mijlocul gloriei împărăteşti a cerului.EL MĂ MÂNTUIEŞTE Isus m-a iubit şi a murit pentru mine. Isus a înviat dintre morţi, S-a înălţat la cer şi trăieşte ca Mântuitor personal al meu. În El eu am răscumpărarea şi iertarea păcatelor mele. Zi de zi am părtăşie cu El, locuiesc cu El şi merg cu El. Recunosc prezenţa Sa cu mine şi depind de El, fiind ţinut să nu comit nimic împotriva voinţei Sale. M-am supus Lui, am acceptat definitiv voia Sa în toate lucrurile şi El îşi împlineşte promisiunile Lui faţă de mine. În bucuria şi mângâierea iubirii Sale înaintez în fiecare zi. Aceasta este ceea ce înţeleg eu când spun că El mă mântuieşte. Nu am ajuns încă în cer şi depinde de alegerea mea de fiecare zi dacă voi intra sau nu pe porţi în cetate; dar ştiu că mă bucur de binecuvântarea mântuirii prezente prin acceptarea lui Isus ca Domn al vieţii mele şi eu mă încred în El clipă de clipă. Am găsit că „nu e de ajuns să credem despre Hristos; trebuie să credem în El.” Diferenţa pare să fie mică – o mică schimbare a unui cuvânt – dar este vitală. Pot crede despre Hristos cu mintea mea, dar pentru a fi mântuit de El, trebuie să cred în El cu toată inima mea. Mi s-a dat asigurarea deplină că ceea ce a promis, El poate să împlinească şi mă supun pe mine însumi pentru ca El să împlinească lucrurile bune pe care le-a promis. Aceasta este temelia experienţei mele creştine. Efortul meu este îndreptat nu să făptuiesc eu însumi, ci să nu împiedic pe Isus de a făptui. Singura mea teamă este să nu cumva să pierd în vreun fel oarecare împreuna mea simţire cu El, căci ştiu că atâta timp cât este menţinută, El se va îngriji de toate celelalte lucruri. El va lucra în mine “şi voinţa şi înfăptuirea”, dacă spun din adâncul inimii mele: “Facă-se voia Ta!” Aceasta nu e o religie sentimentală. Nu este o viaţă uşoară, egoistă şi plină de mulţumire de sine. Este un devotament deplin, mergând şi făcând bine; “dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“. (Galateni 2:20). Astfel m-a iubit Isus, a murit pentru mine şi mă mântuieşte. El te-a iubit şi a murit pentru tine. O, Tată al lui Isus, ajută-mă să mă apropii de Tine cu cea mai adâncă reverenţă, nu cu îngâmfare, nu cu teamă slugarnică, ci cu îndrăzneală sfântă. Tu depăşeşti puterea mea de înţelegere, dar nu eşti prea departe pentru dragostea mea. Tu ştii că Te iubesc mai mult decât orice, pentru că mai mult decât orice Tu eşti vrednic de adorare, eşti bun, desăvârşit. Inima mea se topeşte de dragostea lui Isus, fratele meu, os din oasele mele, carne din carnea mea, căsătorit cu mine, mort pentru mine, înviat pentru mine; El e al meu iar eu sunt al Lui, s-a dăruit mie şi pentru mine; nu sunt niciodată mai mult al meu decât atunci când sunt al Lui, nu sunt niciodată mai pierdut faţă de mine însumi ca atunci când mă pierd în El; atunci îmi găsesc adevărata mea umanitate. Însă dragostea mea e îngheţată şi rece, gheaţă şi zăpadă; fie ca dragostea Lui să mă încălzească, să-mi uşureze povara, să fie cerul meu; ea să se descopere şi mai mult pentru mine în toată autoritatea ei pentru ca dragostea mea pentru El să fie mai aprinsă şi mai strălucitoare. Valul puternic al dragostei Sale veşnice să acopere stâncile păcatului şi îngrijorării; apoi duhul meu să plutească deasupra acelor lucruri care altfel mi-ar fi distrus viaţa. Fă-mă roditor ca să trăiesc pentru acea dragoste, caracterul meu să devină mai frumos în fiecare zi. Dacă în mine se văd urme ale dragostei lui Hristos, fie ca El să lucreze în mine cu pensula Lui divină până când pictura va fi terminată iar eu voi fi o reproducere desăvârşită a Lui, Stăpânul meu. O, Doamne Isuse, vino la mine; O, Duhule Sfânt, rămâi cu mine; O, Sfinte Tată, priveşte la mine cu îndurare din pricina preaiubitului Tău.Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. - Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. - Surorile au trimis la Isus să-i spună: "Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav." Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea." Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: "Haidem să ne întoarcem în Iudea." "Învăţătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?" Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el." După aceste vorbe, le-a zis: "Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn." Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine." Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: "Lazăr a murit." "Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el." Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: "Haidem să mergem şi noi să murim cu El!" Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu." Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi." Isus i-a zis: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?" "Da, Doamne", I-a zis ea, "cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume." După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria, şi i-a zis: "A venit Învăţătorul şi te cheamă." Maria, cum a auzit, s-a sculat iute, şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii, care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: "Se duce la mormânt, ca să plângă acolo." Maria, când a ajuns unde era Isus, şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a zis: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu." Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe Iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui, şi S-a tulburat. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" "Doamne", I-au răspuns ei, "vino şi vezi." Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: "Iată cât îl iubea de mult!" Şi unii din ei au zis: "El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?" Isus S-a înfiorat din nou în Sine, şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. "Daţi piatra la o parte", a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile." Isus i-a zis: "Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?" Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: "Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis." După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: "Lazăre, vino afară!" Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă." Mulţi din Iudeii, care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: "Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul." Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: "Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?" Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustie, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi. Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească. Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: "Ce credeţi? N-are să vină la praznic?" Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.
Sper sa intelegeti ca Dumnezeu poate lucra prin diferite metode in viata noastra. Ascultati cum a lucrat Dumnezeu in viata acestui tanar.
Christopher Bache, “Spirala Vietii – Reincarnarea si reteaua existentei” I
Introducere
Nu-mi vin in minte multe intrebari care sa aiba implicatii la fel de vaste pt. conceptia despre noi insine si despre viata ca intrebarea daca reincarnarea este sau nu reala. Poate ca vad pregnant contrastele pt. ca am ajuns sa accept reincarnarea doar dupa ce am trait si am gindit vreme de multi ani prin prisma a ceea ce acum numesc “perspectiva celui care traieste doar o data”. Reincarnarea nu facea parte din lumea catolica din Sud in care am crescut si nu era luata in serios in lumea academica in care mi-am facut formarea profesionala.
Toti ginditorii pe care i-am studiat – atit religiosi, cit si laici – meditau la enigma existentei pornind de la premisa ca viata este o experienta traversata doar o singura data. Doar dupa ce mi-am incheiat studiile universitare de filosofie a religiilor, am capatat convingerea ca renasterea este o realitate a vietii. Iar cind am inceput sa privesc viata ca pe o experienta repetata, mi s-a deschis in fata o lume f. diferita.
Raspunsul pe care-l dam chestiunii reincarnarii ne determina raspunsul la multe alte intrebari importante. Sa luam, spre ex., problema suferintei. Fiecare dintre noi stie ca lumea ne poate fi facuta tandari de un simplu telefon, o consultatie medicala sau un sofer neglijent. Cum sa reactionam la tragediile aparent inexplicabile, al caror tais patrunde atit de usor in viata noastra, retezind relatii si sfarimindu-ne visurile? Inegalitatile care ne inconjoara sint atit de mari, iar nedreptatile, atit de cumplite, incit pun sub semnul intrebarii orice afirmatie cum ca traim intr-un univers care permite existenta semnificatiei, si cu atit mai putin intr-un univers care ne sustine in cele mai profunde dorinte ale noastre. La suprafata, viata pare cruda si lipsita de compasiune. Pare ca traim la bunul plac al capriciului si al norocului, ca nu avem pic de control asupra sortii noastre.
Litania evenimentelor care ne pot zdrobi viata se repeta pe ecranul TV in fiecare seara… Daca intimplarile tragice de acest fel sint intr-adevar lipsite de semnificatie, atunci viata noastra nu are niciun fel de ordine, iar soarta noastra, niciun fel de logica. Fara ordine, viata este aleatorie si, daca este aleatorie, este tragica… Daca sintem doar niste fiinte fizice complicate, care au ajuns sa existe prin mutatie spontana, atunci, desigur, viata noastra si intimplarile ei nu au semnificatie autentica…
Cind incepem sa privim ritmurile vietii din perspectiva reincarnarii, haosul ce ne inconjoara se transforma intr-o simfonie de o complexitate si o frumusete desavirsita. Temele abordate intr-un secol sint elaborate in urmatorul si incheiate intr-un al treilea. Consecintele alegerilor facute intr-o viata se vad in altele. Totul se conserva, nimic nu se iroseste…
Pretutindeni in jurul nostru vedem succederea legica a cauzei si efectului, insa la nivel existential, viata noastra pare marcata de intimplare. Cauza si efectul ne guverneaza fiziologia si chiar psihismul, dar nu par sa ne guverneze soarta. Asadar, tocmai in aspectul care conteaza cel mai mult pt. noi, ni se refuza ordinea ce ne satureaza lumea inconjuratoare.
Daca asa stau lucrurile, atunci frumusetea unui apus de soare spectaculos este o gluma plina de cruzime, fiindca in ultima instanta viata noastra nu participa la frumusete mai mult decit participa la ordinea care a produs-o…
Potrivit principiului karmei, in viata nu exista cu adevarat intimplari accidentale… Cu cit am trait mai mult prin prisma unei filosofii a reincarnarii, cu atit m-am convins mai mult ca a cunoaste detalii specifice cu privire la vietile anterioare este un lucru neimportant si uneori contraproductiv… Totodata, a sti ca prezentul nostru decurge cu adevarat, intr-un mod semnificativ, din trecut are consecinte importante pt. felul in care ne implicam in viata proprie, asa cum se desfasoara ea…
Investigarea critica a reincarnarii se desfasoara de peste 25 ani [afirmatie facuta in 1990]… Personal, sint de parere ca argumentele in favoarea reincarnarii sint extrem de convingatoare si consider ca majoritatea oamenilor care examineaza cercetarile existente, cu atentie si fara prejudecati, vor ajunge la aceeasi concluzie… [Cu totii avem] nevoie de o viziune asupra vietii care sa incorporeze reincarnarea, pastrind totodata integritatea vietii noastre individuale, asa cum o percepem aici si acum…
Nu am nevoie sa stiu de unde porneste drumul care trece prin fata casei mele, nici incotro se duce, pt. a sti ca este intr-adevar un drum in fata casei mele!
Despre dovezi
Amintirile din vieti anterioare studiate de cercetatori sint de 2 tipuri: amintiri spontane si amintiri evocate. Aceasta inseamna ca ele fie ajung in constiinta spontan, de obicei imediat ce copilul invata sa vorbeasca, fie sint declansate de o anumita tehnica de extindere a constiintei. Fiecare dintre aceste 2 categorii ridica probleme metodologice specifice si aduce un alt tip de dovezi in favoarea reincarnarii.
In toate culturile exista copii care, la scurt timp dupa ce incep sa vorbeasca, incep sa faca referiri la “cealalta viata” a lor intr-un alt loc, cu alti oameni, intr-un alt corp… Doctorul Ian Stevenson este cel mai de seama investigator al acestor copii, iar numeroasele sale carti si articole documenteaza multe astfel de cazuri. Cercetarile lui atente si meticuloase constituie cea mai puternica dovada [de amintiri spontane] de pina acum [1990] in favoarea reincarnarii… Stevenson este profesor de psihiatrie la facultatea de medicina a Universitatii Virginia…
Dintr-o perspectiva reincarnationista existentele noastre anterioare contin “seminte” de experienta care nu au fost fructificate pe deplin in acele vieti – dorinte care nu au fost implinite, conflicte care nu au fost rezolvate, traume incomplet asimilate, ambitii nerealizate. Unul dintre motivele pt. continuarea existentei noastre prin viata actuala este acela de a incheia ceea ce a ramas neterminat in acele vieti. Ca urmare, aceste seminte de incompletitudine constituie adesea tematicile principale ale vietii noastre actuale. Ele ne determina misiunea – problemele, relatiile, bolile si situatiile care ne vor bintui toata viata…
[Exista] un tipar comun ce apare in psihoterapiile care fac uz de explorarea vietilor anterioare, anume, faptul ca problemele tind sa treaca de la o viata la alta. Adica ele se muta adesea dintr-o viata in alta ca un nod ce leaga fire constituite din traume fizice, traume emotionale, anumiti oameni si chiar anumite locuri.
Karma si renasterea
Potrivit filosofiei karmei, evolutia noastra pe parcursul mai multor cicluri de viata este calauzita de interactiunea dintre alegerile facute si trairea consecintelor acestor alegeri. Facem alegeri, apoi traim consecintele rezultate in urma respectivelor optiuni. Intr-un context nou, facem noi alegeri, care determina apoi noi conditii si asa mai departe. Nu este un sistem determinist, fiindca porneste de la propriile noastre alegeri, iar alegerile sint libere intr-un grad mai mic sau mai mare. Potrivit traditiei yoga, toate actiunile noastre lasa in psihism reziduuri… Ele sint asemanatoare cu acele “seminte” amintite, din care rasar toate circumstantele experientei noastre actuale…
A face alegeri si a mosteni consecintele acelor alegeri [este esenta karmei], ne-am ales singuri drumul, pas cu pas, in acest labirint al conditionarii si ni-l putem alege [si] in sens invers, afara din el… Astfel, conceptia ezoterica despre karma este in mare masura o conceptie a “revenirii”. Este o invatatura menita sa ne ajute sa ne desprindem din legaturile incurcate care nu ne reflecta natura profunda…
Esenta cea mai profunda a fiecarei fiinte umane este nimic altceva decit insasi Esenta Divina. Dincolo de diferitele noastre identitati de suprafata, participam cu totii la o singura Identitate Divina… Sintem cu totii cristalizari ale Cimpului Divin. Aparenta de separare, de delimitare este, se spune, o iluzie creata de caracteristicile [materialitatii lumii]… Dintr-o perspectiva spirituala insa, aceasta senzatie de separare este o iluzie. Toate formele de viata sint nu doar interconectate, ci, mai mult, sint manifestarea unei singure realitati… In aceasta identitate nu sintem tu si eu, ci intotdeauna Unul…. Acest adevar nu poate fi invatat de la altii; fiecare dintre noi trebuie sa-l invete singur – prin karma si renastere.
O analogie frecvent folosita pt. aceasta stare paradoxala, in care sintem aparent separati, dar, de fapt, unul singur, este oceanul. Imaginati-va o succesiune de valuri care se deplaseaza pe suprafata oceanului. Sint separate unul de altul si, in acelasi timp, nu sint… Perceperea valurilor ca fiind separate si independente unele de altele este o iluzie a simturilor fizice si contrazice adevarul profund al unitatii. Niciun val nu este separat cu adevarat de ocean, pt. ca oceanul arunca si reabsoarbe fiecare val de la o clipa la alta. Cum toate valurile isi primesc substanta, forma si energia din aceeasi sursa, ele sint pur si simplu manifestari diferite ale aceleiasi realitati.