Dumnezeu se reflectă în sufletul credincios ca soarele într-o picătură de apă

Credinţa în existenţa lui Dumnezau este strâns legată de credinţa în existenţa propriului nostru suflet, ca parte a universului spiritual. Pentru un suflet binecredincios, existenţa lui Dumnezeu este tot atât de evidentă ca şi propria-i existenţă.

Fiecare gând, bun sau rău, fiecare dorinţă, intenţie şi cuvânt sau faptă fac să se producă anumite schimbări în inimă: spre linişte sau spre nelinişte, spre bucurie sau spre întristare, acestea toate fiind determinate de acţiunea pe care o exercită asupra inimii Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Cel care se reflectă într-un suflet binecredincios, întocmai ca Soarele într-un strop de apă. Cu cât este mai curată picătura, cu atât mai bună şi mai desluşită este imaginea reflectată; cu cât este mai tulbure, cu atât este mai neclară, iar atunci când sufletul se află într-o stare de necurăţie şi întunecare extreme, nu se mai reflectă nimic, sufletul rămânând cufundat în beznă duhovnicească şi în totală insensibilitate.

Un asemenea om are ochi, dar nu vede, are urechi, dar nu aude. Domnul Dumnezeu mai poate fi, în raport cu sufletul nostru, precum aerul faţă de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracţia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun şi drept.

Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutaţii în sine însuşi, în sensul că atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinţă şi cu fapte bune capătă îndată amploare, dobândeşte pacea inimii, după cum atunci când se îndepărtează de Dumnezeu, prin puţină credinţă, neîncredere în adevărul dumnezeiesc şi prin fărădelege, se chirceşte îndată, suferă de nelinişte şi apăsare.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos) 

Întrebare: Dacă Iisus era Dumnezeu, cum putea El să se roage lui Dumnezeu? Se ruga Iisus Lui Însuşi?

Răspuns: Pentru a înțelege pe Iisus ca Dumnezeu pe pământ rugându-se Tătălui Său din Cer, trebuie să realizăm că Tatăl etern şi Fiul etern au avut o relație eternă înainte ca Iisus să se fi întrupat ca om. Vă rog să citiți Ioan 5:19-27, în special versetul 23 unde Iisus spune că Tatăl la trimis pe Fiul (vezi de asemenea Ioan 15:10). Iisus nu a devenit Fiul lui Dumnezeu atunci când S-a născut în Betleem. El a fost dintotdeauna Fiul lui Dumnezeu, din eternitate, El a rămas şi va fi întotdeauna Fiul lui Dumnezeu.

Isaia 9:6 ne spune că un Fiu ni s-a dat şi un Copil ni s-a născut. Iisus a fost dintotdeauna parte a Trinității, alături de Duhul Sfânt. Trinitatea a existat dintotdeauna, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, nu trei dumnezei, ci un Dumnezeu existând în trei persoane. Iisus învăța pe oameni că El şi Tatăl Său sunt una (Ioan 10:30), acest lucru însemnând că El şi Tatăl Său au aceeaşi esență. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei personae co-egale existând ca Dumnezeu. Aceste trei persoane au avut şi au o relație vesnică.

Când Iisus, Fiul etern al lui Dumnezeu, a luat asupra Lui natura umană dar fără păcat, El de asemenea a luat chipul uni servitor, renunțând la Gloria Sa cerească (Filipeni 2:5-11). Ca Dumnezeu-om, a învățat supunerea (Evrei 5:8) față de Tatăl Său atunci când a fost ispitit de satan, acuzat pe nedrept de către oameni, respins de poporul Său şi în final crucificat. Rugăciunea Lui către Tatăl Său ceresc era de a-I cere putere (Ioan 11:41-42) şi înțelepciune (Marcu 1:35, 6:46). Rugăciunea Lui arăta dependența pe care o avea, în forma Sa umană, de Tatăl Său, pentru a putea să ducă la îndeplinire planul de răscumpărare al Tatălui Său, aşa cum reiese din rugăciunea lui Iisus din Ioan 17. Rugăciunea Lui a arătat că El S-a supus total voinței Tatălui Său, aceea de a merge la cruce şi de a plăti pedeapsa (moartea) pentru încălcarea, de către noi, a Legii lui Dumnezeu (Matei 26:31-46). Bine înțeles, El a înviat din mormânt, câştigând iertarea şi viața veşnică pentru aceia care se pocăiesc de păcat şi care cred în El ca Mântuitor.
http://youtu.be/O7FMj5hNuQ0
Nu este nici o problemă cu faptul că Dumnezeu se ruga sau vorbea cu Dumnezeu Tatăl. Aşa cum am menționat, ei aveau o relație din veşnicie, înainte ca Hristos să devină Om. Această relație este descrisă în Evanghelii, ca noi să vedem modul în care Fiul lui Dumnezeu a purtat în umanitatea Sa voia Tatălui Său şi, făcând astfel, a obținut răscumpărarea pentru copii Săi (Ioan 6:38). Puterea lui Hristos de a se supune în mod continuu Tatălui Său ceresc s-a datorat vieții Lui de rugăciune. Iar noi trebuie să urmăm modelul lui Hristos de rugăciune. 

Iisus Hristos nu era mai puțin Dumnezeu atunci când se ruga pe pământ Tatălui Său ceresc. El a vrut să arate că şi în neprihănire este nevoie de o viaţă de rugăciune cu scopul de a face voia Tatălui Său. Rugăciunea lui Iisus către Tatăl a fost o demonstrație a relației Sale în cadrul Trinității şi un exemplu pentru noi, de a ne. încrede în Dumnezeu prin rugăciune, pentru puterea şi înțelepciunea de care avem nevoie. Odată ce Hristos, ca Dumnezeu-om, a avut nevoie de o viață de rugăciune intensă, şi noi, ca urmaşi ai lui Hristos, ar trebui să avem    http://media.inspirationalfilms.com/player/?bctid=rms12961romaniansignlanguage1184jsignmp4