Legile Belagine (Leges Bellagines
denumire ce apare ȋn
secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi tautologiile după care se guvernau
pelasgii şi urmaşii lor dacii. Despre etimologia termenului “belagine” există
mai multe teorii:
- Cuvântul este compus din belanus (legi) şi
ginus (ȋncepători),
astfel că ar putea ȋnsemna
“legile ȋnceputurilor”.
- Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes
(gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate “neamul pelasg”.
- Belagine – Blajin (Be+lagj+âne=Blajine).
Legile belagine „stau la baza
civilizației umane“ (Fontes II p.19). Erau codul
după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintașii traco-românilor. Având în vedere faptul cã acești pelasgi, erau consideraţi de vechii greci, care au
venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de
aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441), fãuritorii unei
culturi si ai unei civilizaţii superioare care s-a impus în toată
lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și
recunoaşterea superioritãţii.
Belaginele
erau puse în versuri și,
deasemenea, se cântau.
Creştinismul a preluat această practică a cântării Legilor Noi, hristice, care
astfel sporeşte și întreţine atmosfera de
sacralitate.
Belaginele mai sunt numite și Legile naturale sau Legile firii.
Existența pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat,
numit Zalmoxa. Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis,
menționat la jumătatea mileniului al II-lea (1400 î. d. H.),
ca mare legislator.
Diodor din Sicilia afirmã: “Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile
Hestia”. Iamblichos (33
d.e.n.) adaugă că Zalmoxa-tracul , “le-a întocmit legile” şi “le-a scris”. De
„regulele lui Zamolxis” aminteste si Agathias Scolasticul.
Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor,
preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste
legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II). Iordanes (sec.
VI e.n.), istoric al goților, atrage atenția că geto-dacii, în timpul regelui Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viată
spirituală și învățături
avansate
Ȋn
capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în Dacia” a lucrării
Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor
urnătoarele “(…) aceşti
Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni
forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»;
ei sunt feriţi de orice rele, 'cat
nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superănimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se
numesc «Fericiţii ajini».
Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel
lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se
făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea
singur după un del cu trup
cu tot, iar ceilalţi se întorceau
acasă”.
- Nicolaie Densuşianu susţine faptul că
denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale pelasge (personal
această este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina
cuvântului vine de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).
Primele referiri despre aceste “canoane” sunt
făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea celor care locuiau pe actualul
teritorii al ţării noastre. Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge
de la nord de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe
faţa pământului”[1]. Acelaşi caracter moral este atribuit, de Geograful
Strabon, populaţiilor "barbare" de lângă Istru (Dunărea de jos),
populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn
timpurile vechi era o credinţă generală, cei care locuiau mai departe de
ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”.
Aristotel aminteşte de legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a
acestora[2] şi, ȋn
fine, Herodot scrie că Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”[3].
Prima referinţă directă o avem de la Platon
care spunea: Ȋn
regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii
din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu
litere, pe o columnă
de aramă”.[4] Despre legile cele vechi ale Daciei
aminteşte şi Aristotel când afirmă despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania
că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că procedau ȋn acest mod
pentru că “regulile lor” să nu fie uitate.
Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din
timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu aveau ȋnvăţături foarte
avansate:
“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată
filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform
naturii sub domnia propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui
depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele… Vezi cu
mare plăcere, ca niște
oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele
filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe
unul cercetând poziția
cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt
observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, care se grăbesc să atingă
regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.
_______
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică,
partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 293.
[2] Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica”
publicată în 350 ȋ
Hr. (classics.mtu) (…) în
toate neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu sciţi.”
[3] Conform Herodot: “ D [4] Platon, Critias , partea II-a.
Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte
continentului European. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut
contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar
au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn
acest sens, este reprezentat de Turdetani. După particularităţi, turdeanii vin
din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României
şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei
mai ȋnvăţaţi
locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise
tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi
schise ȋn
versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]
Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se
aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte
de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes[2] şi teologul Dionisie
Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea
Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau
confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de
origine şi născut ȋn
Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi
transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.
Datorită faptului că era mai mut decât un
simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături.
Adăugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de
legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi
printre slujitorii preoţi”[4]. “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste
veacuri şi este cunoscută ȋn
Banat cu denumirea de Jus
Walachie, ȋn
Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus
Walachiesau Jus et
Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum)
şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum)[5].
După anul 106 când statul Dac dispare, dacii
liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă
de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor
şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte. Legea după care se
ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi
aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub
guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din
anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor
plac.
Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile
transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există
expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a
minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind
derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.
Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got
Iordanes “Belaginele
există şi astăzi” iar
pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit a lectura o formă ”rotunjită” a ȋnvăţăturilor:
___
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică,
partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.
[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat,
originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub
numele de Romanași De
origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a
folosit informații
din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi
pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat
izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
[3] Dionisie
cel Smerit (470 – cca 545),
sau Dionisie Exiguul, a
fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi),
care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare
utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Prăznuirea să se
face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.
[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura
Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.
[5] Ibidem 1 P. 878 ,
[6] Sursa citată :
enciclopediagetodacilor.blogspot.ro
1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este
Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate
cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si
nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si
focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la
asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului
este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde
putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul
sau.
3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus
de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful
muntelui ca si in josul sau, acelasi aer
este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele
piscul cel semet ca si pamantul cel neted.
4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic.
Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca
nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.
5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu
atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant,
caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu
atat trebuie sa cobori mai mult, caci
masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.
6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni
semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina
semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i
da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.
7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput
este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este
mai mare, si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este
si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si
nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.
8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de
apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit.
Astfel sa iei seama la gandul tau unde
trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic
nu sta in calea sa. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni
apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.
9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger,
lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti.
Fereste-te de vorbele desarte si de
neadevar; sunt ca pulberea campului
ce-ti acopera ochii, ca plasa
paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de
sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea
si moartea.
10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa
averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa
ravna lor, caci si unul si altul a lasat
din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in
liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa.
Cum firea lucrurilor este miscatoare,
asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul ?
Doar cunoasterea si
intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.
11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a
fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este
pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate
acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste.
Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a
merge pe carari nestiute si nebatute de
ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura
cu altii. Fereste-te de a te masura cu
altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de
vlastarul tau.
12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca
ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in
pierdere si inaltarea in cadere.
13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu
exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa.
Caci iubirea este cea dintai putere si
chipul ei este lumina. Ia
seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de
dobitoace vei ajunge.
14. Gandul bun si vorba in inteleapta iti pot potoli necazul,
iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa
cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.
15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de
dobitoace, de argint sau aur, caci ele
asa cum vin, asa pleaca. Dupa
orice zi vine si noaptea, si dupa iarna
vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea
lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi,
iar aceasta are nenumarate si nesfarsite
ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la
vedere. Caci o suflare si un foc fac
sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni- si din aceeasi vatra vin si catre
aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.
16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i
face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici
sa-i amarasca sufletul, caci va avea
datorie mare de dat, la fel ca si
hotul. Arunca un lemn pe rau si mai
multe vor veni din susul sau catre tine.
Adu-i multumire semenului tau,
adu-i lumina pe chip si in suflet, iar
toate acestea le vei gasi mai tarziu
inflorite in inima ta.
17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu
este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce
priveste prin ochii celuilalt. Ia seama
la taina aceasta.
18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste
inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul
e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce
este inainte de vreme,caci iti va amari
sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.
19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se
aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania
vine din teama si nu a locuit dintru
inceput in inima ta; Daca nu
creste prin trufie, ea se intoarce de
unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa
dobitoace. intelepciunea este mai
pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii
si sufletului tau si este rodul
cunoasterii udata de vreme.
20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci
mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare , caci in rod ai
si samanta. Nu se poate ca o samanta
buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul
intotdeauna duce la boala, gandurile
sterpe intotdeauna duc spre
ratacire, mania intotdeauna loveste
inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta , trufia intotdeauna aduce suferinta.
21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in
apa limpede si asteapta pana ce devine
iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea
sufletului tau, precum tulburarea aceea.
22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul
tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel
rodnic al omului. Coaja gandului rodnic
este vointa, iar fara vointa, gandul
se usuca si nu foloseste la nimic. Dar
puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul
tare.
23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea
lucrarii tale inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta
venirea cu o floare, tot asa fapta
omului este vazuta de cel cumintea si
simtirea limpede, inainte de a fi
terminata.
24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza
omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are
multe ganduri desarte si le schimba de
la o zi la alta, vorbeste mult
si lenea i-a invelit bratele si
picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage
grabnica avutie.
25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum
te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea
lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care
se vede prin ochii tai.
26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea , ceea
ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si
vei vedea toate acestea. Cel mic este
deasupra celui mare, cel usor
este deasupra celui greu, cel slab este
deasupra celui tare, cel bland este
deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia
seama de toate acestea.
27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa,
stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de
apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare
si din liniste si foloseste-te
de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca,
ci limpezimea sa.
28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei
este asemeni unei revarsari de ape care
tine putin. Asa este si cu tulburarea
oamenilor, ea vine de afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin
necunoastere, iar necunoasterea prinde
putere prin neadevar, lene si trufie.
29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de
vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul
lor slabit si garbovit, caci toate
acestea sunt plata lor pentru cunoasterea
lucrurilor si cresterea intelepciunii.
30. Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste
soarelui pentru caldura si lumina casei
tale si a pamantului tau,multumeste
lunii pentru linistea somnului tau,
multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei
din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste
izvorului pentru apa ce-o bei,
multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet
pe chip.
31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si
oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din
teama si neputinte, iar trufia este
invelitoarea lor. Nu certa purtarea
lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe
si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca.Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara
pantecului tau ? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i
pentru inceput gandul si simtirea la ce
este placut atat omului bun,
cat si omului rau. Unul vede roata
plecand, iar altul vede aceeasi roata
venind. Cine vede
mai bine ?
32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din
mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el
la fel ca si cel tulburat si roadele
amare l-au facut sa tina seama de
alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele
sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul
padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit in launtrul sau si iata ca roadele sale amare
aveau radacini in mintea si simtirea
poftelor sale.
33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta ? Este un izvor mai
limpede decat altul ? Este un fir de iarba mai presus de un altul ?
Fiecare are taria, frumusetea si
priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba
felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la
aceeasi mana, dar este nevoie de toate
pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept ? Cele de sus isi au rostul lor si cele
de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lorsi
cele mici isi au rostul lor, cele repezi
isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor
avea rostul lor.
34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai
aceea primesti, ceea ce semeni
aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra.
Vezi ce tulbura necontenit izvoarele
mintii si sufletului aproapelui
tau. Adu-i linistea in suflet si
limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.
35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va
fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu
iubire si nu cu trufie caci acolo iti
sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa
te uiti cu privirea de prunc si fara teama.
36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce
alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc
un intreg. Nu este nimic care sa fie
afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul
tau si vei gasi toata intelepciunea
zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta
intelepciune si asta i-a adus mai
aproape de Focul cel Viu si Vesnic.
37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine,
vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii
trupului sunt facute prin puterea si
suflarea Focului cel Viu si Vesnic care
este in fiecare si al carui chip se
arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…
38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune
doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica,
nici o duioasa atingere, nici un gust
placut, nici o mireasma imbatatoare si
nici o bucurie a ochilor. Caci unde este
caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si
plansul pandeste.
39. Iata dar calea de inceput : cumpatarea in toate cele ce
faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti,
harnicia, multumirea cu ceea ce ai,
ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni.
Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa
le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta,boala si rautatea
altora nu se vor atinge de tine.
40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul,
rabdarea, modestia si ele ridica omul cu
adevarat. Acestea sunt
cele ce te apropie de Focul cel Vesnic
si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te
arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune,
adevarata putere, adevarata bucurie,
adevarata bogatie, rodnica si trainica
lucrare.
41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde
este vointa poate aparea si delasarea,unde este curajul poate
aparea si frica, unde este rabdarea,
poate aparea si graba si unde este
modestia poate aparea si trufia. Caci
miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta
omului. Dar toate acestea sunt ale
celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este
cel care dincolo de toate aceste virtuti
se desfata in cunoasterea
si linistea ce intrece orice bucurie,
iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras
de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul,
simte si frigul si caldura, si finetea
si asprimea, aude si placutul
si neplacutul, gusta si dulcele si
amarul, simte si mireasma si duhoare a
si nu face judecata
intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos,
dulcele a fost amar la inceput si se va
face iarasi amar, placutul se naste din
neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza
sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc
si bucura trupul si simturile sale, iar
cele neplacute neinteleptuluihranesc mintea si
inielepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca
omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult
decat poate cuprinde in ura sa, caldura
se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este
dedesupt, usorul se intinde mai mult
decat se intinde greul, lumina
razbate mai mult decat poate razbate
intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea
care desparte.
44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul
mare, globul mic si globul mare pe acelasi
punct se sprijina; nevazutul si vazutul
acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare
printre intelepti este cel ce o pricepe.
45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel
ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti
bine ochii, caci cel ce face, cel ce
simte si cel ce gandeste sunt asemeni
norilor care vin si pleaca, dar cel ce
vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de
frumos si urat, dincolo de curgerea
timpului.