duminică, 11 ianuarie 2015

LEGILE BELAGINE – (Leges Bellagines) “ Frumuseţea acestor legi, îi apropia pe oameni de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ. “

Legile Belagine (Leges Bellagines denumire ce apare ȋn secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi tautologiile după care se guvernau pelasgii şi urmaşii lor dacii. Despre etimologia termenului “belagine” există mai multe teorii:
- Cuvântul este compus din belanus (legi) şi ginus (ȋncepători), astfel că ar putea ȋnsemna “legile ȋnceputurilor”.
- Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes (gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate “neamul pelasg”.
- Belagine – Blajin (Be+lagj+âne=Blajine).
 Legile belagine „stau la baza civilizației umane“ (Fontes II p.19). Erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintașii traco-românilor. Având în vedere faptul cã acești pelasgi, erau consideraţi de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441), fãuritorii unei culturi si ai unei civilizaţii superioare care s-a impus în toată lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și recunoaşterea superioritãţii.

Belaginele erau puse în versuri și, deasemenea, se cântau. Creştinismul a preluat această practică a cântării Legilor Noi, hristice, care astfel sporeşte și întreţine atmosfera de sacralitate.

Belaginele mai sunt numite și Legile naturale sau Legile firii.  Existența pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis, menționat la jumătatea mileniului al II-lea (1400 î. d. H.), ca mare legislator.
Diodor din Sicilia afirmã: “Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile Hestia”. Iamblichos (33 d.e.n.) adaugă că Zalmoxa-tracul , le-a întocmit legile şi “le-a scris”De „regulele lui Zamolxis” aminteste si Agathias Scolasticul.

 Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II). Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goților, atrage atenția că geto-dacii, în timpul regelui Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viată spirituală și învățături avansate
Ȋn capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în Dacia” a lucrării Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor urnătoarele “(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice rele, 'cat nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superănimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se numesc «Fericiţii ajini». Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă”.

- Nicolaie Densuşianu susţine faptul că denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale pelasge (personal această este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina cuvântului vine de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).

Primele referiri despre aceste “canoane” sunt făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea celor care locuiau pe actualul teritorii al ţării noastre. Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge de la nord de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe faţa pământului”[1]. Acelaşi caracter moral este atribuit, de Geograful Strabon, populaţiilor "barbare" de lângă Istru (Dunărea de jos), populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn timpurile vechi era o credinţă generală, cei care locuiau mai departe de ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”. Aristotel aminteşte de legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a acestora[2] şi, ȋn fine, Herodot scrie că Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”[3].

Prima referinţă directă o avem de la Platon care spunea: Ȋn regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”.[4] Despre legile cele vechi ale Daciei aminteşte şi Aristotel când afirmă despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că procedau ȋn acest mod pentru că “regulile lor” să nu fie uitate.

Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu aveau ȋnvăţături foarte avansate:
“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele… Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.
_______
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 293.
[2] Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica” publicată în 350 ȋ Hr. (classics.mtu) (…) în toate neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu sciţi.”
[3] Conform Herodot: “ D [4] Platon, Critias , partea II-a.

Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani. După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes[2] şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adăugând la ele unele tradiţii orale, a format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”[4]. “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum)[5].

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte. Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit a lectura o formă ”rotunjită” a ȋnvăţăturilor:


___
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.
[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romanași De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
[3] Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Prăznuirea să se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.
[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.
[5] Ibidem 1 P. 878 ,
[6] Sursa citată : enciclopediagetodacilor.blogspot.ro


1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul  cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul  sunt mainile  Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste  tot este  mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit  fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie  sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta  este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce  te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si  in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel  semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat  radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori  mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i  da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc  printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde  trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea  lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa  se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te  de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti  acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar  roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si  moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a  lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in  liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult  decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul ? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant  si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de  ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu  altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de  dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar  inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in  cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci  iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba in inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot  racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de  argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si  noaptea, si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este  firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se  intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar  aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri, si asemenea izvoarelor  mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si  oameni- si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau,  asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i  amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul.  Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine.  Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar  toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al  tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste  prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi.  Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e  neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme,caci iti  va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in  tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama  si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie,  ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. intelepciunea este mai  pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si  sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba  cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare , caci in rod ai si  samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia  intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala,  gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna  loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta ,  trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede  si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea  sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum  samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului.  Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa, gandul se usuca si  nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii  tale inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o  floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cumintea si simtirea  limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic  avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe  ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea  i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul  altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu  cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu  simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin  ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea , ceea ce-l  ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei  vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este  deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este  deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama  de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este  numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea  lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este  asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea  oamenilor, ea vine de afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere,  iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si  lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit  si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea  lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste  cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui  pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau,multumeste lunii  pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din  el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului  pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata,  multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine  seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si  neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu  cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca.Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului  tau ? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru  inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si  omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata  venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si  sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel  ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele  sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit in  launtrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si  simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta ? Este un izvor mai limpede  decat altul ? Este un fir de iarba mai presus de un altul ? Fiecare are  taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea  sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate  pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ?  Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel  drept ? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lorsi cele mici isi au rostul lor, cele repezi  isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost  si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al  celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce  tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i  linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca  pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde  ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva  deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu  cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra  ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea  si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este  nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate  acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au  luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai  aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea  ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute  prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare  si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin  mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa  atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o  bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde  este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput : cumpatarea in toate cele ce faci,  ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea  ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si  de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele,  ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si  astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta,boala si rautatea altora  nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea,  modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie  de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar  ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata  bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa  poate aparea si delasarea,unde este curajul poate aparea si frica, unde  este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea  si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad  din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care  dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea  ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una  si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si  frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si  neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoare a  si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este  in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele  a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din  neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul  inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si  simturile sale, iar cele neplacute neinteleptuluihranesc mintea si  inielepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor  bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul  poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa,  caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este  deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesupt, usorul se intinde  mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate  razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea  care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare,  globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si  vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici,  iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o  pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu  cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci  cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care  vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.