luni, 9 aprilie 2012

Tao Te Ching -Cartea Caii si Puterii


Calea (Tao) care poate fi numită, nu este Calea Ultimă.

Numele dat Căii, nu poate fi numele veşnic.
Fără nume, este esenţa Cerului şi a Pământului.
Dând Căii un nume, este ceea ce creează toate lucrurile.
                                                                                          
  
              Cine n-are dorinţe, vede esenţa lucrurilor                                                                   .
Cine are dorinţe, vede doar manifestarea lor.                                                                                                Amândouă aceste aspecte au aceeaşi sursă,
dar devin diferite, atunci când sunt percepute.
Asemănarea lor este în profunzimea profunzimilor,
unde este poarta prin care totul ia fiinţă.

Când frumosul este cunoscut ca frumos,
atunci este cunoscut şi urâtul ca urât.
Când binele este cunoscut ca bine,
atunci şi răul este cunoscut ca rău.

Astfel, un aspect îşi are opusul său:
greul şi uşorul se sprijină unul pe altul;
lungul şi scurtul se opun unul altuia;
înaltul şi josul sunt diferite ca nivel;
vocea se sprijină pe sunet.
Începutul are totdeauna un sfârşit.     Înţeleptul astfel practică Non-acţiunea
                                                                                            şi-i învaţă pe alţii prin exemplul viu, nu prin vorbe.

Lucrurile în lume sunt toate într-o stare relativă.
Înţeleptul ştiind aceasta, nu-şi arată preferinţele,
priveşte totul cu egală consideraţie.
Creează merite, dar nu şi le însuşeşte.
Acţionând optim, ia lucrurile aşa cum sunt.
Îndeplineşte corect acţiunile, dar rămâne mai presus de meritele lor;
Astfel că meritele rămân cu el tot timpul.

Conducătorul adevărat se manifestă cu modestie.
Nu se arată în poziţii de putere,
astfel că nu creează resentimente.
Nu pune mare preţ pe lucruri,
astfel că oamenii nu vor fura.
Nu arată lucruri scumpe care pot fi dorite,
astfel că oamenii nu-şi vor strica inimile.
Înţeleptul conduce astfel oamenii,
ţinându-le inimile pure, hrănindu-i cu idei sănătoase,
necreându-le ambiţii şi întărindu-le astfel sănătatea.
Înţeleptul îi împiedică să cunoască răul.
Pentru că Înţeleptul doreşte binele, cei cu gânduri rele nu pot acţiona.
El conduce subtil, toţi din jurul lui trăiesc astfel în armonie.

Calea (Tao) pare goală, dar folosinţa-i e nesfârşită.
Este adâncă, pare originea tuturor lucrurilor,
rămâne astfel veşnic fără capăt.
Nu ştiu cum a fost creată,
pare că a existat chiar înainte de Creator.

Natura n-are preferinţe,
consideră totul cu egalitate.
Tot aşa Înţeleptul n-are preferinţe pentru nimeni.
Pentru el, toţi oamenii sunt priviţi cu egală măsură.

                                                                                  Universul este nesfârşit, în el se găseşte totul.
                                                                                  Cu cât se manifestă mai mult, cu atât mai mult este produs.

                                                                                  Astfel că prea multă vorbă duce la oboseală.
                                                                                  Mai bine se păstrează calea de mijloc.

Spiritul este adânc, nu moare niciodată.
Poate fi numit Mama Tainică
şi poarta prin care natura intră în noi.
Folosit din plin, rămâne mereu fără de sfârşit.

Universul dăinuieşte etern
pentru că nu există pentru sine.
Astfel şi Înţeleptul stând la urmă, ajunge în frunte.
Se neglijează pe sine însuşi, şi ajunge să fie ocrotit.
Ne trăind pentru sine, trăieşte astfel din plin.

Virtutea este fluidă ca apa,
care pătrunde subtil peste tot.
Tot astfel Virtutea biruieşte fără efort.
Calea (Tao) este la fel.

Cel care caută îşi găseşte locul.
Simţămintele creează o inimă profundă.
Prietenia aduce bune relaţii cu toţi.
Vorba onestă creează încredere.
Cel ce conduce respectă regulile.
În afaceri corectitudinea este căutată.
Timpul aşează lucrurile.
Virtutea acţionează astfel fără contradicţii.

Întinderea prea mare a corzii
creează prea mare tensiune.
Ascuţirea prea deasă a uneltei
o face curând de nefolosit.
Adunarea bogăţiilor într-un loc
curând face locul nesigur.
A fi mândru de bogăţii şi onoruri
este cauza căderii în dizgraţie.
Înţeleptul se retrage după îndeplinirea faptei.
Aceasta este Calea (Tao) Virtuţii (Te).

Putem oare să ne unim inima cu TAO
şi să nu ne abatem de la Cale (Tao)?
Putem să avem o respiraţie calmă ca a unui copil?
Putem oare purifica viziunea vieţii,
astfel ca ceea ce vedem să strălucească?
Putem oare iubi şi conduce oamenii
cu subtilitatea Non-acţiunii?
Ne putem oare conduce singuri
şi închide sau deschide posibilităţi după voie?
Putem oare învăţa să avem acces la TOT
prin puterea Căii (Tao):
putem crea şi hrăni;
putem să ne eliberăm de dorinţa de a poseda;
putem face bine fără a dori ceva în schimb;
putem conduce fără a apăsa?
Cine poate face acestea a dobândit marea Virtute (Te).

Sunt 30 de spiţe în butucul roţii,
dar folosirea lui depinde de Golul din centru.
Vasul făcut din humă este util
prin Golul creat de forma lui.
Casa cu ziduri, ferestre şi uşi,
este utilă prin golul creat de acestea.
Deşi preţuim ceea ce există, ne folosim de ceea ce nu există.

Culorile îl orbesc pe om. Sunetele îl asurzesc.
Gusturile îi slăbesc simţul gustului.
Alergatul la vânătoare îl sălbăticesc.
Ceea ce se obţine greu îi îngreunează manifestarea.
Astfel că Înţeleptul se detaşează de simţuri
şi trăieşte în lumea lui interioară.

Atât norocul cât şi neşansa creează frica.
Gândul bun sau gândul rău, dualitatea
care există tot timpul în mintea încordată.

Cum pot norocul sau neşansa să creeze nelinişte:
cel norocos îşi aşteaptă câştigul cu nerăbdare,
iar cel nenorocos este neliniştit pentru ce a pierdut.

Cum pot gândul bun sau cel rău
să existe în mintea încordată?
Este pentru că avem un EGO.
Dacă n-am acorda EGO-ului importanţă
şi încordarea minţii s-ar diminua.

Astfel că cel care îi consideră pe alţii
ca şi cum ar fi el însuşi,
este demn de a conduce.
Celui care-i iubeşte pe alţii cum se iubeşte pe el însuşi
i se poate acorda încredere.

Privită, Calea (Tao) nu poate fi văzută.

Încercând s-o ascultăm, nu poate fi auzită.
Dorind s-o simţim, nu poate fi atinsă.
Aceste trei însuşiri nu pot fi definite.
Calea (Tao) nu poate fi astfel percepută.
Are ca esenţă Golul, este forma fără formă,
nu poate fi percepută cu simţurile.
Infinitul şi Eternul nu se pot explica.
Întâlnind Calea (Tao), nu-i poţi vedea începutul,
urmând Calea (Tao), nu îi poţi vedea sfârşitul.

         Cunoscând cum s-a manifestat Calea ( Tao) în trecut,
     se poate intui prezentul.
 A trăi prezentul ca oglindă a trecutului,
        aceasta înseamnă a fi pe Cărare (Tao).

În trecut cei care urmau Calea (Tao)
erau profunzi, cu greu puteau fi înţeleşi.
Un astfel de Înţelept era prudent
ca unul care trece un râu iarna.
Era încet în a lua decizii, ca unul care se teme
că ceea ce este spus se răstălmăceşte.
Era modest ca şi cum nu i s-ar cuveni nimic.
Se mişca aşa uşor ca gheaţa ce se topeşte.
Era aşa de simplu şi natural ca lemnul din pădure.
Era gata de a primi ca o vale deschisă.
Era prietenos ca apele care se amestecă.

Cine este băgat în ape murdare,
să le lase să se limpezească.
Cine este agitat, să încetinească activităţile.
Cei care merg pe Cale (Tao) nu se manifestă.
În acest fel potenţialul lor rămâne neatins.

Fiind fără de dorinţe, se atinge liniştea.
Pentru tot ce capătă existenţă,
există un timp de absorbţie în non-existenţă.
După o viguroasă creştere,
orice dispare, întorcându-se astfel la sursă.
Întoarcerea la origini este liniştea.
Repaosul este condiţia naturală.
Întoarcerea la origini este eternitatea.
Cel ce ştie aceasta este iluminat,
cel ce nu ştie are parte de suferinţă.
Cunoscând eternitatea el se contopeşte cu eternul;
contopindu-se cu eternul totul expandează;
prin expandare este prezent peste tot.
Fiind omniprezent atinge o stare înaltă.
Prin starea înaltă atinge TAO. Este pe Cărare.
Cine atinge TAO intră în eternitate.
Deşi corpul îmbătrâneşte, Spiritu-i nu moare niciodată.

Cei mai buni conducători trec neobservaţi.
Alţii pot fi iubiţi şi lăudaţi,
de alţi conducători oamenii se tem, iar alţii sunt urâţi.
Atunci când lipseşte încrederea conducătorilor în oameni,
nici oamenii nu pot avea încredere în conducători.
Cuvintele sunt totdeauna mai prejos de fapte.

Atunci când Calea (Tao) este pierdută,
apare multitudinea de reguli şi legi.
Când EGO-ul se manifestă în oameni,
se dă naştere la multă ipocrizie.
Când relaţiile de familie slăbesc,
se face mult caz de aceste legături.
Când o naţiune este într-o stare de confuzie,
ţara produce mulţimea de patrioţi.
Fiind pe Cale (Tao) lucrurile sunt în echilibru,
fără TAO apar toate diferenţele.

Mergând pe Cale ( Tao) şi abandonând învăţătura omenească,
problemele izvorâte din morală vor dispare.
Abandonând dreptatea făcută de legi şi reguli,
dreptatea adevărată apare natural.
Abandonând profitul şi lucrurile scumpe,
societatea va scăpa de hoţi şi de tâlhari.
Renunţând la aceste trei lucruri,
se obţine simplitatea, naturaleţea şi abundenţa.

Renunţând la cauza durerii, durerea încetează.
Fie că spui "Da" sau "Nu" este tot o relativitate.
Fie că ceva este considerat "Bun" sau "Rău",
starea lor relativă rămâne.
Atunci când alţi oameni se tem de ceva,
este oare îndreptăţit să ne temem şi noi?
Realitatea lucrurilor poate fi cu totul alta.
Oamenii obişnuiţi vor continua să se căsătorească,
să facă sărbători şi petreceri.
Dar eu urmând Calea (Tao) sunt fără de dorinţi,
sunt ca un prunc care nu ştie nici măcar să se bucure.
Sunt fără certitudini şi fără nimic al meu.

Oamenii obişnuiţi doresc să aibă multe lucruri,
eu n-am nimic, pot fi numit nebun.
Alţi oameni par că ştiu multe,
eu par simplu şi nu atrag pe nimeni.
Pentru alţi oameni deosebirile sunt clare,
numai eu văd totul ca fiind întreg.
Par fără ţel, ca valul mării dus,
bătut de vânt, par că ajung niciunde.
Alţi oameni au un ţel, doar eu nu văd nici unul.
Sunt diferit de alţii pentru că sunt pe Cale (Tao).

Virtutea (Te) urmează Calea (Tao).
Calea (Tao) nu se poate vedea sau atinge.
Deşi nevăzută şi de neatins, conţine totuşi forme.
Nevăzută şi de neatins, are totuşi consistenţă.
Subtilă şi ascunsă, are totuşi esenţă.
Esenţa sa este eternă, dintotdeauna a existat
ca izvor al tuturor creaţiilor.
Cum putem afla căile creaţiei?
Umblând pe Cale (Tao).

Ceea ce-i aplecat, se va ridica.
Ceea ce este strâmb, se poate îndrepta.
Golul atrage plinul.
Sfârşitul va fi reînnoit.
Cel ce are puţin va avea mult.
Cel ce are mult va pierde.
Cel Înţelept este pe Cale (Tao),
astfel că este un model de urmat.
Nu este mândru, de aceea străluceşte.
Nu se preamăreşte pe sine, de aceea este apreciat.
Nu se laudă, de aceea acumulează merit.
Nu se aşează mai presus de toţi,
de aceea este privit cu respect.
Nu este la concurenţă cu nimeni,
de aceea nimeni nu-i poate râvni locul.
Din vechime ni se spune să fim modeşti,
astfel că integritatea nu ni se ştirbeşte.
Cel integru este cel care merge pe Cale (Tao).

Vorbind puţin rămânem în repaos.
Vântul, furtuna, trec. Cum tot ce în natură-i trecător,
aşa şi omul trece.
Dar cel ce urmează Calea (Tao) se identifică cu TAO.
Cel ce urmează Virtutea (Te) se identifică cu Virtutea.
Cei ce se pierd sunt una cu pierzarea.
Cei ce nu cred, nici ei nu sunt crezuţi.

Stând pe degetele picioarelor, postura-i instabilă.
Cu picioarele încrucişate, nu se poate merge.
Cel ce îşi dă mărire, nu are strălucire.
Cine se preamăreşte, nu este apreciat.
Cel ce se laudă, nu are merit.
Cel încrezut, nu este respectat.
Cel ce urmează Calea (Tao) îi evită pe aceştia toţi.

Înainte de existenţa Cerului şi a Pământului,
era ceva fără început şi fără de sfârşit.
Neschimbat exista prin sine însuşi.
Acest ceva umplea totul, era nesfârşit.
Poate fi considerat ca sursa universului.
Nu-l pot numi. Nevoit să-i dau un nume,
îl numesc TAO, îl cred ca fiind suprem.

Suprem înseamnă fără de sfârşit,
fără de sfârşit se poate afla oriunde.
Este atât departe cât şi aproape.
E TAO cel suprem.
Şi cerul şi pământul şi omul sunt supreme.
Omul urmează legile pământului,
pământul pe cele ale universului,
universul urmează TAO,
care este complet în sine.

Ceea ce este uşor este deasupra greului.
Calmul este deasupra agitaţiei.
Înţeleptul se eliberează de greu şi agitaţie.
În mijlocul lumii fremătătoare el rămâne în repaos.
Conducătorul nu este superficial sau frivol.
Superficialitatea nu are bază solidă,
aşa cum graba face să se piardă controlul.

Bunul călător nu lasă urme.
Bunul orator nu se pierde în discuţii.
Cel ce evaluează lucrurile nu se pierde în calcule.
Uşii încuiate bine nu-i trebuiesc mai multe încuietori.
Legând ceva bine cu o funie,
alte funii nu mai sunt necesare.

Înţeleptul îi ajută pe toţi prin prezenţa sa.
Toate lucrurile din jurul său sunt la locul lor.
Fiind în lumină, nimic nu rămâne nevăzut.

Cel ce e bun învaţă pe cel rău prin exemplul bun,
cel ce e rău învaţă pe cel bun prin exemplul rău,
cei ce nu preţuiesc pe Înţelept şi-a lui învăţătură,
trăiesc himere, amarnic se înşeală,
deşi poate au educaţie aleasă.
Dar Înţeleptul e subtil în tot ce face.

Cel ce îşi ştie forţa şi rămâne slab,
e pe Cărare (Tao), simte că-i copil.
Cel ce se ştie erudit şi-şi ţine simplitatea,
este exemplul bun.
Model fiind, e veşnic pe Cărare (Tao).
Cel ce atinge gloria şi rămâne modest, are Virtute (Te).
Atingând plinătatea, vine din  Cel   Înţelept e astfel într-o continuă armonie,    
   dă în lumină, se află în repaos.
      Fiind în repaos atinge infinitul.
Cel care doreşte să stăpâneascăumea,
dându-i amprenta sa, nu poate reuşi.
Căci lumea este sacră, nu poate fi schimbată permanent.

Fiind siguri de ceva, putem oricând să pierdem.
La drum, unii-s în faţă, alţii-n spate,
unii respiră greu, alţii uşor,
unii sunt tari, alţii mai slabi,
unii umblă în car, alţii pe jos.

           Cel Înţelept păstrează calea de mijloc:
       în armonie nu exagerează, nici nu leneveşte
         nici cu corpu-i nici cu mintea-i.

Conducătorul ce urmează Calea (Tao),
nu recurge la forţă pentru a cuceri.
Căci ştie că-n atac ripostă va primi:
distrugeri mari urmează şi foamete şi boli.

Cel luminat nu recurge la forţă pentru a-şi crea glorie.
Îşi conduce treburile fără a ofensa pe nimeni,
şi nu recurge la luptă decât forţat de apărare.
Astfel el nu tulbură armonia.
Cel ce foloseşte forţa nu este pe Cărare (Tao),
iar cel ce nu este pe Cărare va pieri.

Armele aduc nenorociri.
Cel ce urmează Calea (Tao) le detestă.
Nu le foloseşte decât constrâns de necesitate.
Chiar şi atunci le foloseşte cu reţinere.

Liderul Înţelept chiar şi când învinge,
nu se bucură de victoria lui,
nu se bucură de uciderea adversarilor.
Intră în bătălie mâhnit că trebuie s-o facă.
Căci victoria nu este celebrare, ci funeralii.
Cel ce se bucură de ucideri şi crime,
nu este pe Cale (Tao).

        Calea (Tao) este prea subtilă pentru a fi definită.
                 Manifestându-se, capătă un nume.

Când un Conducător urmează Calea (Tao)
este urmat onest de cei supuşi
şi pacea va dăinui în regat.
Înţeleptul care cunoaşte Calea îşi ştie limitele,
cel ce-şi cunoaşte limitele este pe Cărare.
TAO întrepătrunde totul, toate fiinţele se întorc în TAO,
cel Înţelept ştiind aceasta aplică TAO în tot ce face.

Cunoscându-i pe alţii este înţelepciune,
cunoscându-se pe sine însuşi este iluminare.
Învingând un adversar este tărie,
învingându-se pe sine însuşi este cu adevărat putere.
Mulţumit cu ce are, Înţeleptul este bogat.
Cel perseverent ajunge la îndeplinirea scopului.
Cel care nu-şi pierde ţinta se menţine.
Chiar şi după moartea fizică
puterea celui Înţelept produce efecte pozitive.
Astfel el trăieşte în eternitate.
TAO cuprinde tot universul,
toate lucrurile îşi au izvorul în TAO.
TAO nu respinge pe nimeni şi nimic.

Cel pe Cărare e creator, dar nu-şi însuşeşte ceea ce creează.
E generos, dar nu profită de recunoştinţa altora.
Fără dorinţe proprii trece nebăgat în seamă.
Înfăptuieşte lucruri bune, dar nu-şi atribuie merite.
Ne manifestându-şi mărirea Înţeleptul este cu adevărat măreţ.

Fiind pe Cărare (Tao), toate fiinţele
se îndreaptă către calea firească.
Pe Cale sunt armonia, sănătatea, pacea şi fericirea.
Cel ce gustă din dulceaţa-i va vrea să rămână.
Dar Calea este cu mult mai profundă,
transcende gustul, nu poate fi văzută,
auzită, simţită sau cuprinsă.

Liderul Înţelept cunoaşte aceasta:
ceva se contractă pentru că era dilatat;
ceva slăbeşte pentru că era tare;
ceva se înalţă pentru că era jos;
cineva primeşte pentru că a dat;
Aceasta-i înţelepciune:
subtilul e mai presus de grosier.

Aşa cum peştele nu trebuie să iasă din apă,
tot aşa Liderul Înţelept nu face caz de forţă.
Prin simplitate se aduce pacea,
încrederea aduce armonie.

Cărarea (Tao) pare inactivă, dar totul este îndeplinit.
De-ar fi urmată de conducători,
lumea s-ar îndrepta prin ea însăşi.
Căutând soluţii la multele probleme,
simplitatea este cea de urmat.
Simplitatea evită înmulţirea dorinţelor.
Dorinţele puţine aduc liniştea.
Fără multe dorinţe, lumea se armonizează prin ea însăşi.

Înţeleptul nu-şi afişează virtutea şi de aceea este virtuos.
Omul obişnuit îşi afişează virtutea şi de aceea este slab.
Virtutea superioară nu intervine deschis,
lucrurile sunt astfel duse la bun sfârşit.
Virtutea inferioară totdeauna se manifestă,
iar lucrurile rămân neterminate.

  Bunătatea Înţeleptului nu are un motiv în sine,
             astfel că treptat oamenii îl urmează.
   Urmând Calea (Tao) apare şi Virtutea (Te).

Când virtutea dispare, apare bunăvoinţa,
când bunăvoinţa dispare, apare compasiunea,
când compasiunea dispare, urmează regulile.
Prin reguli, sinceritatea şi încrederea dispar.
Astfel apar confuzia şi distorsiunea evenimentelor.


Înţeleptul vede şi adâncul, nu numai suprafaţa,
vede fructul potenţial în floare.
Astfel, prin virtutea sa el vede Realitatea
în locul manifestărilor trecătoare.

Fiind în armonie cu Calea (Tao)
Cerul şi-a dobândit claritatea.
Prin armonie Pământul a devenit stabil.
Prin armonie lucrurile au fost treptat create.

      Fără Cale (Tao) omul se depărtează de Cer,
   fără Cale (Tao) îşi pierde stabilitatea pe Pământ.
           Când echilibrul dispare şi omul dispare.

Înţeleptul vede totul într-un echilibru,
este modest, nu intervine,
el lasă Calea (Tao) să se manifeste.
Unindu-se cu Calea (Tao), intră în armonie.

Mişcarea eternă TAO e întoarcerea la sursă.
Pornind de jos e felul etern de a începe.
Toate lucrurile apar din manifestare (fiinţa),
manifestarea izvorăşte din nemanifestare (nefiinţa).

Atunci când Înţeleptul aude despre Cale (Tao),
nu întârzie să o urmeze.
Cel mediocru când urmează, când se lasă, când urmează.
Ignorantul când aude de Cale (Tao) se amuză prosteşte.
Fiind ignorant, de nu s-ar amuza, Calea n-ar fi Cale (Tao).
De aceea se spune:
"Cei ignoranţi fac haz de cel iluminat,
consideră sfatul bun fără utilitate,
calea valoroasă le pare neînsemnată".

Cel Înţelept pare gol ca o vale.
Virtutea pură pare a fi fără miez.
Preaplinului, extins fiind, i se văd cu greu marginile.
Ceea ce-i simplu pare fără consistenţă.

Există o cale a perfecţiunii.
Universul nu se opreşte într-un punct.
Cunoaşterea necesită timp de a se acumula.
Muzica se învaţă ţintind către subtil.
Calea (Tao) nu poate fi cuprinsă,
în manifestare aduce împlinire
celui ce-o urmează pentru a se perfecţiona.

Calea (Tao) s-a manifestat la începuturi.
Acea manifestare a devenit cauza altei manifestări.
Aceasta la rândul ei a produs o alta.
Aşa au apărut toate lucrurile.
Perechea de contrarii Yin şi Yang au apărut,
energia (Ch'i) le-a pus în mişcare.
Armonia astfel s-a stabilit.

     Oamenii obişnuiţi sunt dependenţi,
             doar Înţeleptul este mulţumit cu sine însuşi.
                      Trăind prin sine însuşi se aliniază armoniei Căii (Tao).

                Observând curgerea lucrurilor, uşorul va depăşi greul,
                  ceea ce n-a venit încă, va înlocui ceea ce este,
            non-acţiunea este astfel superioară acţiunii.

                      Puţini sunt în lume care pot instrui fără cuvinte.
         Aceasta este Calea Înţeleptului.
Doar nemişcarea este completă-n toate,
ea e suportul, modelul a orice, conduce totul.

Când oamenii urmează Calea (Tao),
caii comunităţii sunt pe ogor la muncă.
Când oamenii nu urmează Calea (Tao),
caii comunităţii sunt pregătiţi de luptă.
Câmpul rămâne astfel nelucrat.

Nu este eroare mai mare, decât dorinţele deşarte.
Nu este mai mare suferinţă decât lipsa de mulţumire.
Nu este mai mare calamitate decât lăcomia.
Căci celui ce-şi limitează dorinţele, nimic nu îi lipseşte.
Ogoru-i este cultivat, e mulţumit cu tot ce are.

Cunoaşterea trebuie sa vină din interior.
Mintea omului poate lua forme variate.
Fără a merge-n lume, lumea se cunoaşte.
Fără a privi pe fereastră, cerul poate fi cunoscut.
Cu cât ne depărtăm mai mult,
cu atât cunoaştem mai puţin.
Înţeleptul ajunge la destinaţie fără să pornească,
vede lumina fără a privi,
înţelege fără a cerceta, îndeplineşte toate, în repaos fiind.

       Mergând pe calea lumii, lucrurile se acumulează,
        mergând pe Cale (Tao), lucrurile se împuţinează.
    Prin împuţinare se ajunge la nimic, la sursă.

Prin mişcare, lucrurile sunt scoase din starea lor firească,
efortu-i necesar de a le echilibra.
Pe Cale (Tao) lucrurile sunt deja în echilibru;
acţiunea nu este astfel necesară.

Înţeleptul nu are EGO, se identifică cu universul.
Este bun şi cu cei buni şi cu cei răi.
Căci Virtutea-i este bunătatea.
Este onest cu cei oneşti şi cu cei neoneşti.
Căci Virtutea-i este onestitatea.

El tratează pe toţi cu aceeaşi imparţialitate.
Trăieşte simplu şi în armonie.
Pe toţi îi priveşte ca o mamă pe copii.
În inima lui încape întreaga lume.

Venind în lume este ieşirea din TAO,
la moarte este intrarea în TAO, în repaos.
Înţeleptul ştiind aceasta nu tulbură armonia.
Aşteaptă să înţeleagă ce se arată de a urma;
arătându-se lumina, este pe Cale (Tao).
Toate pericolele sunt astfel evitate.
El este astfel tot timpul în repaos.
Deşi trăieşte-n lume, e pe Cale,
moartea-i nu-i decât o continuare.

Calea (Tao) produce toate lucrurile,
Virtutea (Te) le întreţine.
Armonia se întreţine urmând Calea (Tao).
Valoarea lucrurilor se naşte
din a poseda Virtutea (Te).
Urmând Virtutea (Te) este progres şi dezvoltare,
lucrurile sunt îngrijite, protejate, fiinţele hrănite.
Deşi totul e-n TAO, se manifestă ca şi cum n-ar poseda nimic.
Aşa-i şi Înţeleptul, seamănă Virtutea (Te) în tot ce face,
nimic nu-şi însuşeşte, e astfel pe Cărare.

TAO este cauza a totul.
Cunoscând cauza, se pot cunoaşte manifestările.
Fiind în mijlocul manifestărilor, putem privi la sursă.
Astfel Înţeleptul trăieşte-n armonie,
nu se expune, astfel se protejează;
prin expunere se creează mulţimea de probleme.
Văzând esenţa lucrurilor, el ştie ce se va întâmpla.
Prin sensibilitate, îşi manifestă tăria.

    Prin introspecţie, e mereu în armonie.
       Aceasta-i în fapt a trăi în eternitate.

Cunoscând Calea (Tao) pot vorbi despre ea.
De-ar fi să dau un sfat, aş spune să mergeţi pe Cărare.
Deşi Calea-i uşoară, fiind ignoranţi,
mulţi oameni preferă căile laterale.

În loc să folosească resursele pentru viaţă,
unii conducători cheltuiesc pentru înarmare.
Când conducătorii sunt iresponsabili,
poporul suferă, ţara e împovărată.

Înţeleptul îşi sădeşte cu grijă seminţele;
îşi construieşte solid casa;
astfel că grija şi lucrul bine făcut
rămân o pildă pentru generaţiile care vin.

Practicând Calea (Tao) pentru el,
cel Înţelept urmează Virtutea (Te).
Practicată de o familie,
Virtutea aduce abundenţă.
Practicată de o comunitate de oameni,
Virtutea aduce înflorire.
Practicată de o ţară întreagă,
Virtutea devine exemplu pentru alte ţări.
Practicată de întreaga lume,
Virtutea devine un bun universal.

Dacă un om urmează Virtutea,
este un exemplu pentru familia lui.
Când o familie urmează Virtutea,
este un exemplu pentru comunitate.
Când o comunitate practică Virtutea,
este un exemplu pentru ţară.
Când o ţară practică Virtutea,
este un exemplu pentru întreaga lume.
Se poate proba aceasta prin simpla observaţie.

Cel care urmează Calea (Tao) pare un copil.
Pare că nu are forţă şi tărie, dar strânsoarea lui e fermă.
Pare că nu are energie, dar mişcarea-i e plină de elan.
Pare că nu are nimic de spus,
dar vorba-i vine totdeauna la timp.

       Înţeleptul e mereu în armonie,
  fiind în armonie se aliniază cu eternul,
      liniindu-se cu eternul este mereu în lumină.

Cel ce ştie nu vorbeşte, cel ce vorbeşte nu ştie.
Închizând ochii, neascultând, nemirosind,
neatingând, negustând, se închid simţurile.
Dar o lume a armoniei se deschide în interiorul minţii.
Astfel Înţeleptul nu este preocupat
de prieteni sau duşmani, de glorie sau dizgraţie.
Ajunge la perfecţionare urmând Calea (Tao).

  O ţară este dreaptă prin legi drepte.
         Un război se câştigă printr-o tactică avansată.
        Printr-o voinţă puternică, o dorinţă este îndeplinită.

Prea multe legi înmulţesc fărădelegile,
pregătirea prea mare de război, aduce războiul.
Propagarea dorinţelor, aduce conflictul între oameni.

De aceea Înţeleptul spune:
"Nu aduceţi prea multe legi
şi poporul se va conduce el însuşi.
Gândiţi-vă la pace şi ţara nu va suferi.
Trăiţi în simplitate şi oamenii vor trăi în armonie".

Când conducătorii nu pun prea multe restricţii,
oamenii sunt mulţumiţi.
Când conducătorii pun prea multe restricţii,
oamenii sunt nemulţumiţi.

           Din prea multă abundenţă, apare sărăcia.
              Dintr-o mare sărăcie, se iveşte prosperitatea.
           De aceea cumpătarea este cea mai bună.

Înţeleptul este cumpătat.
Se dă exemplu pe el însuşi, prin pildă vie.
Nu-şi impune voinţa, de aceea e urmat.
E precis în acţiune, de aceea rezultatele sunt cele aşteptate,
exigent cu el, dar flexibil cu ceilalţi,
mulţumit în ce face, e remarcat oricând de oameni.

Pentru a conduce o ţară, moderaţia este necesară.
Înţeleptul fiind moderat, este pe Cărare (Tao),
fiind pe Cărare, are Virtute în tot ce face.
Astfel că el poate înfăptui orice.
Poate să conducă şi o ţară.
Poate astfel să pună o bază solidă
prin pilda vie pe care o dă.
Înţeleptul e vrednic să conducă
pentru că urmează Calea Cerului.

O ţară se conduce cu mult tact.
Când ţara este condusă cu înţelepciune,
forţele răului nu au putere.
Oamenii nu mai întreţin astfel forţele malefice.
Înţeleptul şi oamenii din jurul lui
îşi întreţin reciproc atitudinea pozitivă.
În tot ce fac, Virtutea se arată,
astfel că lumea se perfecţionează continuu.

O ţară întinsă are mare putere de atracţie.
Acolo mulţi se întâlnesc;
e ca principiul feminin care atrage, supunându-se.
Cel care se supune, conduce cu subtilitate.

Tot astfel dacă o ţară mare nu-şi arată mândria şi puterea,
cucereşte ţările mici fără lupte.
Dacă o ţară mică se supune, se întregeşte astfel cu o ţară mare.
Astfel că ţara mare are mai mulţi oameni,
iar ţara mică are mai mult spaţiu.
Câştigul este astfel reciproc.

      Calea (Tao) este Calea Luminii.
         Pentru oamenii buni este o comoară, cei răi fug de ea.

Se pot câştiga oamenii cu vorbe frumoase,
se poate câştiga respectul prin fapte frumoase.
Dar Calea (Tao) este mai presus de bine.
Cel care o vede se scaldă în lumină.
Alegând un conducător,
nu bogăţia sau experienţa sunt necesare,
ci gradul lui de competenţă pe Cărare (Tao).
 De ce cei din vechime preţuiau pe aceia pe Cărare?
       Pentru că erau iubiţi de popor.

             Acţiunile bune nu se fac în grabă,
         munca bună nu necesită epuizare.

           În cursul timpului tot ce este mic creşte,
    ce este în urmă ajunge în frunte.

Marile călătorii încep cu un pas timid,
marile realizări au începuturi modeste.
Înţeleptul vede perspectiva lucrurilor
în paşi timizi, şi începuturi modeste.

De aceea, Înţeleptul urmând Calea (Tao),
cu cumpătare întreprinde orice,
astfel că tot ce face e solid, durează,
îndeplinind totul fără grabă şi eforturi.

                 Problemele pot fi evitate chiar înainte de a începe,
        armonia este astfel menţinută
        inainte să apară confuzia.

Închizând uşa, nimeni nu poate intra.
Un mare copac a fost la început o mlădiţă mică,
o mare călătorie de mii de kilometri,
începe cu un pas.

Înţeleptul nu insistă să câştige nimic,
nu aleargă după glorie sau competiţii.
Astfel nu poate pierde nimic.
Este exemplul de înfăptuire a lucrurilor fără efort.

Înţelepţii din vechime învăţau pe oameni viaţa simplă.
Fără o viaţă simplă, multe cunoştinţe sunt nefolositoare.

Conducătorii înşelând poporul,
fac ca şi poporul să umble după înşelătorii.
Astfel că înşelăciunea îi stăpâneşte pe toţi.
Ştiind acestea se pot evita multe rele.

                    Un râu curge către părţile cele mai joase ale văii,
              râul este astfel stăpânul văii.

    Pentru a-i câştiga pe oameni, ei trebuiesc serviţi,
                          pentru a-i conduce pe oameni ei trebuiesc urmaţi.

Când Înţeleptul se arată mai presus de oameni,
ei nu se simt apăsaţi,
Când Înţeleptul stă în faţa oamenilor,
   Astfel Înţeleptul este pildă vie,
   cei din preajma lui se simt ocrotiţi.

Cei ce urmează Calea (Tao) au trei calităţi esenţiale:
compasiunea, prin care se dobândeşte curajul,
prudenţa, prin care se dobândeşte puterea,
modestia, prin care se dobândeşte influenţa.

Dar acţiunile obişnuite ale oamenilor
sunt să preamărească pe erou.
Să dobândească putere prin lipsa de prudenţă,
să-şi crească influenţa prin afişarea mândriei.

Doar cel cu compasiune este cu adevărat curajos,
doar cel prudent are cu adevărat putere,
doar cel modest poate influenţa cu adevărat oamenii.
El este astfel pe Cărare (Tao).

Compasiunea este cea mai bună apărare.
Un luptător eficient nu e fricos,
nu-şi arată agresivitatea.
Cuceritorul eficient nu se implică în lupte grele.
Un adevărat conducător nu-i plin de autoritate.

Cel fără frică şi agresivitate atrage pe alţii,
adevăratul cuceritor nu stăpâneşte prin violenţă,
adevăratul conducător nu ajunge în frunte prin autoritate.
Fiind în armonie cu natura, totul se poate înfăptui.

E mai uşor a da înapoi zece metri decât a avansa unul.
Disputele pot fi câştigate prin simpla aşteptare,
în loc de avansare agresivă, se merge înapoi şi se aşteaptă.
Fără a afişa putere şi fără înarmare agresivă,
bătăliile pot fi cucerite.

Nu subestima adversarul, nici pe cei hotărâţi în luptă.
Agresivitatea pare a câştiga,
dar cel cu compasiune până la urmă e biruitor.

   Puţini sunt în lume cei ce-l urmează pe Înţeleptul,
       care se manifestă cu multă simplitate.

Omul obişnuit înţelege greu calea Înţeleptului,
deşi faptele sunt evidente.
Doar onorând pe Înţelept ne facem părtaşi înţelepciunii lui.

El poate n-are haine scumpe sau de remarcat,
Înţeleptul poate părea fără însemnătate,
dar comoara sa este în inimă.

Cunoscându-ne limitele este înţelepciune,
necunoscându-ne limitele este ignoranţă.
Înţeleptul îşi cunoaşte limitele,
astfel că ştie oricând cât poate face.

Înţeleptul nu intervine fără a fi chemat,
nu se amestecă în treburile altora,
exceptând doar pentru a se apăra.

Deşi se cunoaşte bine pe sine însuşi,
Înţeleptul nu face caz de propria-i personalitate,
se respectă pe sine însuşi,
dar nu aşteaptă de la alţii respect.
Lasă lucrurile să treacă
atunci când ştie că nu au nici o legătură cu el,
se implică astfel numai
în ce este semnificativ pentru viaţa-i.

Un viteaz care nu se stăpâneşte, fie ucide, fie e ucis,
un viteaz care se stăpâneşte, trăieşte
şi nu vatămă pe nimeni.
Cerul îl protejează pe cel ce nu vatămă.

Aşa-i şi Calea (Tao), nu se opune, nu se străduieşte,
deşi nu vorbeşte i se răspunde,
deşi nu cere, i se îndeplinesc dorinţele,
deşi nu doreşte să întreprindă ceva,
totul se înfăptuieşte.

          În marea-i vastitate, TAO pare că e gol,
            dar e ca sita, nimic nu scapă din legile-i fireşti.

Justiţia nu se poate baza pe ameninţarea cu moartea,
căci pentru cei cărora nu le e frică de moarte,
ar fi întru totul ineficientă.

Când asuprirea aduce moartea la orice pas,
cui îi mai e frică de moarte?
Judecătorii într-o astfel de ţară sunt inutili.

Când conducătorii devin lacomi, exploatând poporul,
poporul flămânzeşte.
Când conducătorii îşi urmăresc doar interesele proprii,
oamenii devin răzvrătiţi.
Când conducătorii ucid fără motiv,
oamenilor nu le mai este frică de moarte şi se răscoală.

Omul se naşte plăpând şi sensibil,
la moarte e tare şi înţepenit.
Mlădiţele tinere sunt flexibile şi fragede,
dar când planta se usucă, se întăresc şi mor.

Ce-i tare, înţepenit, exprimă moartea,
ce-i slab, plăpând, sensibil, e semn al vieţii.

Aşa cum pomul tare nu se poate îndoi,
bătut puternic de un vânt, se rupe.
Tot astfel ce-i inflexibil se-ndreaptă către moarte.
Ce-i tare şi înţepenit cade la pământ,
dar ce-i uşor, flexibil, e dus de vânt departe.

Calea (Tao) e ca un arc întins,
partea-i de sus se coboară, cea de jos se ridică.
Ce este în exces se diminuează, ce este puţin, creşte.
Calea (Tao) ia de acolo de unde este prea mult
şi pune acolo unde este prea puţin.

Pe când calea oamenilor este de a lua de la cei ce au puţin
şi de a da celor ce au prea mult.
Cum s-ar putea astfel lumea mulţumi?

Cel Înţelept ştie că nu posedă nimic cu adevărat,
îşi dă surplusul lumii, fără să aştepte ceva în schimb.
Lucrează fără a-şi însuşi meritele şi este pildă vie.

 Nu este nimic mai flexibil ca apa, dar deşi-i slabă,
         în timp, poate pătrunde piatra cea mai tare.

Uşorul, în timp, învinge greul,
ceea ce-i slab, în timp, doboară ce e tare,
deşi aceste lucruri se cunosc de toţi,
puţini sunt pregătiţi să le aplice.

Astfel că cel ce e modest e cel mai potrivit ca să conducă,
cel ce rezolvă problemele altora, este adevăratul conducător.

Când legile şi regulile apasă pe capul oamenilor,
ei au dorinţa firească să le încalce.

Cel Înţelept îşi face datoria,
deşi n-aşteaptă nimic de la nimeni.
Astfel este virtuos.
Dar nu-şi însuşeşte virtutea proprie.
Întocmai ca natura, nu-şi impune voinţa,
e astfel pe Cărare (Tao).

Într-o comunitate mică cu câţiva oameni,
a poseda lucruri care nu sunt utile nu are sens.
A preţui viaţa simplă este mai important.

Pentru a cunoaşte lumea, a călători nu-i necesar.
Se poate folosi în schimb lumina minţii.
Pentru apărare nu este nevoie de a arăta armele,
ele sunt ţinute la păstrare la nevoie.

Pentru ca pacea şi liniştea să domnească,
bunele relaţii cu vecinii sunt esenţiale,
cel Înţelept rămâne astfel liber.

Înţeleptul e onest, nu foloseşte vorbele goale,
care sunt lipsite de sinceritate.
Aşa cum cei care par cultivaţi nu pot fi luminaţi,
tot aşa cei bogaţi nu pot fi mulţumiţi.

Înţeleptul nu trăieşte pentru sine însuşi,
făcând mult bine pentru alţii, e mulţumit în sine,
cu cât dă mai mult, cu atât primeşte mai mult,
în jurul lui totul se armonizează.
Pentru că e pe Cale (Tao) în Virtute (Te).     Sursa :
Copyright (Drept de Autor) C 2000 and subsequent years by Octavian Sărbătoare (Australia)

Acestă lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie copiată şi distribuită în orice formă, cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor şi autorul să fie menţionate.

This work is copyright - protected. The author grants the right to copy and distribute this file, provided it remains unmodified and original authorship and copyright is retained   ...  cu  multe multumiri din  partea  romanilor de pretutindeni!!!!!!!