joi, 12 aprilie 2012

“Te iubesc cu o iubire veşnică.” (Ieremia 31:3)

Aceasta este ceea ce mi-a atins inima. Totdeauna mi-a fost uşor să cred că Dumnezeu iubeşte lumea şi că Isus iubeşte Biserica Sa, dar niciodată n-am văzut nici un motiv de ce El trebuie să mă
iubească pe mine. Explicaţia este destul de simplă când privesc la El şi nu la mine însumi. El este
iubire. Dragostea este chiar esenţa fiinţei Lui. Iubirea este atmosfera în care trăieşte El. El iubeşte
pentru că este viu. Iubirea Lui nu caută pe cel care merită, ci pe cel ce nu merită. De aceea El mă
iubeşte pe mine.
Isus lucrează cu noi în mod individual. Inima Lui este destul de largă, iubirea Lui destul de mare,
înţelepciunea Lui destul de înţelegătoare pentru a ne atinge personal pe fiecare. Isus mă cunoaşte pe
nume la fel cum cheamǎ stelele nenumărate după numele lor. El ştie experienţele mele. El
simpatizează cu mine în încercări şi ispite. Mă iubeşte ca şi cum aş fi singurul obiect al iubirii Sale.
Se îngrijeşte de mine ca şi cum n-ar mai fi altcineva de care să poarte de grijă. Eu Îi pot spune
despre necazurile mele şi El ascultă ca şi cum aş fi singurul care vin la El pentru ajutor. El îmi
rezolvă toate problemele vieţii ca şi cum eu aş fi singurul care am căzut în necaz. El este al meu ca
şi cum aş avea drepturi exclusive asupra Lui.
Această relaţie intimă şi personală nu-mi împiedică în nici un fel deplina mea libertate de alegere
şi acţiune. În fiecare dimineaţă aleg să primesc iubirea Sa. Eu aleg să-L iubesc şi să lucrez pentru El
în fiecare dimineaţă. În fiecare dimineaţă îi spun “iubirea Ta m-a găsit şi m-a cucerit; eu sunt al
Tău.” Am libertatea să-L părăsesc în orice moment, dar sunt ţinut de legături care nu se rup – firele
de mătase ale dragostei. Nu doresc să merg unde nu poate merge El împreună cu mine. Nu doresc să
fac nimic prin care să nu cooperez cu El. El mă guvernează cu un toiag de iubire; bucuria şi
farmecul vieţii se găsesc în strânsa unire cu Isus.
Ştii că Isus te iubeşte? Pierzi cel mai bun lucru din viaţă dacă inima ta nu păstrează cu sfinţenie
iubirea Sa. Aminteşte-ţi, El te iubeşte cum mă iubeşte şi pe mine.
„Văd lucruri minunate în Biblie; cel mai scump este acesta: Isus mă iubeşte.“
ISUS A TRǍIT PENTRU MINE
„Dă-mi să beau, i-a zis Isus.“ (Ioan 4:7)
Isus a luat aceeaşi fire pe care o am eu. A fost ispitit cu aceleaşi ispite pe care şi eu le-am
întâlnit. De bună voie s-a făcut pe Sine Însuşi tot aşa de dependent de o putere din afara Sa, după
cum şi eu sunt, pentru a rezista ispitei. El a demonstrat că este posibil pentru cineva, aşa de slab
cum sunt eu, să fie ascultător de voia sfântă a lui Dumnezeu, prin harul îmbelşugat pus la dispoziţia
noastră.
El a fost greşit înţeles, deşi a refuzat să aprobe cea mai mică abatere de la dreptate. Împotriva
egoismului şi păcatului, făţărniciei şi îndreptăţirii de sine, care caracterizau timpul Său, prin viaţa
Sa, Isus ne-a pus înainte legea sacrificiului de sine şi a iubirii pline de sacrificiu. El era ceea ce
învăţa pe alţii să fie.
El a trăit ca orice om. Obosea ca şi mine. Ca orice om, suferea de sete când mergea prin arşiţa
zilei. Dorea să doarmă pentru ca să-şi refacă puterile fizice după o zi de trudă, la fel cum şi eu
doresc. Avea trebuinţă de hrană pentru corpul Său la fel ca mine. În toate acestea, El se asemăna cu
mine. El era fratele meu în trup.
Totuşi, El era Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatăl din veşnicie, prin care au fost create lumile şi prin
care se ţin toate lucrurile. Înainte de a veni în lumea noastră ca Fiu al omului, heruvimii şi serafimii
erau servii Săi voioşi, iar îngerii erau slujitorii voinţei Sale. El era cu Dumnezeu şi El era
Dumnezeu. El era în mijlocul gloriei împărăteşti a cerului. EL MĂ MÂNTUIEŞTE
Isus m-a iubit şi a murit pentru mine. Isus a înviat dintre morţi, S-a înălţat la cer şi trăieşte ca
Mântuitor personal al meu. În El eu am răscumpărarea şi iertarea păcatelor mele. Zi de zi am
părtăşie cu El, locuiesc cu El şi merg cu El. Recunosc prezenţa Sa cu mine şi depind de El, fiind
ţinut să nu comit nimic împotriva voinţei Sale. M-am supus Lui, am acceptat definitiv voia Sa în
toate lucrurile şi El îşi împlineşte promisiunile Lui faţă de mine. În bucuria şi mângâierea iubirii
Sale înaintez în fiecare zi.
Aceasta este ceea ce înţeleg eu când spun că El mă mântuieşte. Nu am ajuns încă în cer şi
depinde de alegerea mea de fiecare zi dacă voi intra sau nu pe porţi în cetate; dar ştiu că mă bucur
de binecuvântarea mântuirii prezente prin acceptarea lui Isus ca Domn al vieţii mele şi eu mă încred
în El clipă de clipă.
Am găsit că „nu e de ajuns să credem despre Hristos; trebuie să credem în El.” Diferenţa pare să
fie mică – o mică schimbare a unui cuvânt – dar este vitală. Pot crede despre Hristos cu mintea mea,
dar pentru a fi mântuit de El, trebuie să cred în El cu toată inima mea. Mi s-a dat asigurarea deplină
că ceea ce a promis, El poate să împlinească şi mă supun pe mine însumi pentru ca El să
împlinească lucrurile bune pe care le-a promis. Aceasta este temelia experienţei mele creştine.
Efortul meu este îndreptat nu să făptuiesc eu însumi, ci să nu împiedic pe Isus de a făptui.
Singura mea teamă este să nu cumva să pierd în vreun fel oarecare împreuna mea simţire cu El, căci
ştiu că atâta timp cât este menţinută, El se va îngriji de toate celelalte lucruri. El va lucra în mine “şi
voinţa şi înfăptuirea”, dacă spun din adâncul inimii mele: “Facă-se voia Ta!” Aceasta nu e o religie
sentimentală. Nu este o viaţă uşoară, egoistă şi plină de mulţumire de sine. Este un devotament
deplin, mergând şi făcând bine; “dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“. (Galateni 2:20).
Astfel m-a iubit Isus, a murit pentru mine şi mă mântuieşte. El te-a iubit şi a murit pentru tine.
  O, Tată al lui Isus, ajută-mă să mă apropii de Tine cu cea mai adâncă reverenţă, nu cu îngâmfare, nu cu teamă slugarnică, ci cu îndrăzneală sfântă.
Tu depăşeşti puterea mea de înţelegere, dar nu eşti prea departe pentru dragostea mea.
Tu ştii că Te iubesc mai mult decât orice, pentru că mai mult decât orice Tu eşti vrednic de adorare, eşti bun, desăvârşit.
Inima mea se topeşte de dragostea lui Isus, fratele meu, os din oasele mele, carne din carnea mea, căsătorit cu mine, mort pentru mine, înviat pentru mine; El e al meu iar eu sunt al Lui, s-a dăruit mie şi pentru mine; nu sunt niciodată mai mult al meu decât atunci când sunt al Lui, nu sunt niciodată mai pierdut faţă de mine însumi ca atunci când mă pierd în El; atunci îmi găsesc adevărata mea umanitate.
Însă dragostea mea e îngheţată şi rece, gheaţă şi zăpadă; fie ca dragostea Lui să mă încălzească, să-mi uşureze povara, să fie cerul meu; ea să se descopere şi mai mult pentru mine în toată autoritatea ei pentru ca dragostea mea pentru El să fie mai aprinsă şi mai strălucitoare. Valul puternic al dragostei Sale veşnice să acopere stâncile păcatului şi îngrijorării; apoi duhul meu să plutească deasupra acelor lucruri care altfel mi-ar fi distrus viaţa.
Fă-mă roditor ca să trăiesc pentru acea dragoste, caracterul meu să devină mai frumos în fiecare zi.
Dacă în mine se văd urme ale dragostei lui Hristos, fie ca El să lucreze în mine cu pensula Lui divină până când pictura va fi terminată iar eu voi fi o reproducere desăvârşită a Lui, Stăpânul meu.
O, Doamne Isuse, vino la mine; O, Duhule Sfânt, rămâi cu mine; O, Sfinte Tată, priveşte la mine cu îndurare din pricina preaiubitului Tău.
Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. - Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. - Surorile au trimis la Isus să-i spună: "Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav." Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea." Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: "Haidem să ne întoarcem în Iudea." "Învăţătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?" Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el." După aceste vorbe, le-a zis: "Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn." Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine." Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: "Lazăr a murit." "Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el." Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: "Haidem să mergem şi noi să murim cu El!" Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu." Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi." Isus i-a zis: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?" "Da, Doamne", I-a zis ea, "cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume." După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria, şi i-a zis: "A venit Învăţătorul şi te cheamă." Maria, cum a auzit, s-a sculat iute, şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii, care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: "Se duce la mormânt, ca să plângă acolo." Maria, când a ajuns unde era Isus, şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a zis: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu." Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe Iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui, şi S-a tulburat. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" "Doamne", I-au răspuns ei, "vino şi vezi." Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: "Iată cât îl iubea de mult!" Şi unii din ei au zis: "El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?" Isus S-a înfiorat din nou în Sine, şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. "Daţi piatra la o parte", a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile." Isus i-a zis: "Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?" Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: "Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis." După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: "Lazăre, vino afară!" Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă." Mulţi din Iudeii, care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: "Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul." Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: "Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?" Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustie, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi. Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească. Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: "Ce credeţi? N-are să vină la praznic?" Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.    


 Sper sa intelegeti ca Dumnezeu poate lucra prin diferite metode in viata noastra. Ascultati cum a lucrat Dumnezeu in viata acestui tanar.


Read more: http://utcrestin.blogspot.com/2010/10/marturia-lui-ravi-zacharias.html#ixzz1rrIPeVkI