vineri, 11 ianuarie 2013

COPIII INDIGO




Copiii indigo. De ce copiii din ziua de azi sunt " altfel "

In America s-au scris deja carti despre acest fenomen (Lee Carrol si Jan Tober- "Copiii indigoi, Doreen Virtue, Ph. D. - "Copiii indigo, cum sa-i hranim si sa-i ingrijimi si "Copiii de cristali), carti aparute si in limba romana, la editura "For You". 
Profesoara Monica Visan, cea care se dedica cu traducerea si aparitia lor, incearca o abordare stintifica, dar si una spiritualista a cartii :
"Actualmente, saltul evolutiv este maxim, pentru a face fata ridicarii energetice de pe Terra. Schimbarile se constata nu doar la nivelul intelectual si spiritual al oamenilor, ci si din punct de vedere climatic, iar miscarile tectonice sunt cu totul haotice. Noii copii vin sa ne invete ca de acum incolo vom comunica mai ales la nivelul sufletului, mai putin al ratiunii. Trebuie doar sa-i intelegem, sa acceptam ca ne sunt superiori si ca nu suporta canoanele dupa care vrem sa-i crestem pentru simplul motiv ca si noi am fost educati la fel. Pe ei nu-i intereseaza, de exemplu, istoria, nu vor sa stie ce-a fost, ei stiu ca sunt aici pentru a schimba in bine cursul vietii pe Pamant. Asa ca nu-i ingraditi in niciun fel! Lasati-i sa se manifeste, pentru ca sunt suflete batrane, au multa experienta si intuitie. Pentru ei, actualul sistem de invatamant este depasit. De aceea devin apatici, fara chef sa memoreze buchea cartii, depresivi, dar si insolenti, nervosi. In necunostinta de cauza, parintii ii pedepsesc, profesorii le dau note proaste si ii cearta, medicii le administreaza calmante, insa fara rezultate pozitive. Neintelesi si marginalizati, unii se drogheaza, beau, se sinucid sau devin criminali. Tot ce vor de fapt e sa fie tratati ca niste adulti, nu sa fie mintiti sau privati de drepturi, pentru ca ei sunt sinceri si generosi. Cartile pe care le-am scos sunt dedicate parintilor care au astfel de copii, pentru ca 90% din copiii care se nasc astazi sunt indigo. "

Eu stiu mai bine decat tine

Doina a infiat-o pe Maria pe cand era un bebelus de opt luni. Acum are patru ani si nimeni nu i-a zis vreodata ca ar fi adoptata. Intr-o seara, Doinei nu-i vine sa creada ce aude din gura copilei: 
- Eu n-am mama, nici tata, nici bunic, nici bunica! 
- Cum poti sa spui asa ceva? Nu sunt eu mama ta?. 
- Ba da... 
- Si tati nu e tatal tau?. 
- Ba da. 
- Si bunicul...?
- Ba da, sunteti, dar intr-un fel... 
- Intr-un fel ce? Cine ti-a spus tie asemenea prostii?
- Nimeni. Eu stiu. Si nu sunt prostii. Eu v-am ales pe voi, nu voi pe mine. Eu vin de la Galati si inainte am stat si mai departe. 
Doina e inmarmurita. A doua zi se apuca sa faca cercetari. O gasise pe Maria intr-o maternitate din Bucuresti, iar acum afla ca parintii ei naturali chiar sunt din Galati. 

O bunica norocoasa spune: Nascutii sfarsitului mileniului trecut, contrazic aproape tot ce stiam noi despre educatie. Resping constrangerea. Detesta amestecul altora in planurile lor. S-au nascut cu autonomie personala, nu-si cauta alta identitate. Si frumusetea lor fizica este "specialai: capul alungit, ochii mari, inteligenti, iscoditori, veseli, adesea malitiosi. Copiii indigo nu spun lucruri "trasnite, adica amuzante, ci "speciale, adica memorabile. "
Pe copilul "indigo", pe care il cunosc eu cel mai bine, il cheama Roman si pe 18 septembrie a.c. implineste 12 ani. Nu crede ca oamenii mor, ci ca se urca la cer, unde Dumnezeu le da "alte rosturi". Despre copaci nu spune ca fosnesc, ci ca vorbesc, canta, jelesc etc. La lipsa de ploaie din anii trecuti, a remarcat: "Atata ploaie meritam!" Observati asumarea si coparticiparea, din pluralul personal! Despre a doua venire a lui Hristos pe pamant spune ca va fi ca prima oara - oamenii il vor crucifica pentru ca, din nou, nu vor crede ca este El. Cand ia note proaste, nu-mi demonstreaza ca a fost nedreptatit, ci imi argumenteaza ca nu merita mai mult. Stii cum ne determina sa ne controlam nervii, iesirile zgomotoase si tonul ridicat? Cu umor! Ne imita, spunandu-ne cum suntem, penibili, cand nu comunicam si nu ne ascultam unii pe altii. Stiu ca aveti pe-acasa un copil "indigo", sau chiar unul "de cristal" si mai stiu ca nu va este usor cu el, pentru ca este altfel decat eram noi. Dar va rog sa-i intelegeti si sa va considerati niste parinti si niste bunici norocosi!, ne-a spus in scrisoarea pe care ne-a trimis-o bunica lui Roman, din Bucuresti.

Oameni speciali, educatie speciala - Eugenia Marcu este profesoara de istorie. Are 39 de ani de invatamant si spune ca n-a mai vazut asa ceva. "Nu stau locului o clipa, sunt obraznici, imi fac numai necazuri. Spun ca materia mea n-are niciun sens si ca au altceva mai bun de facut decat sa retina niste date. Odata, unii dintr-a VII-a mi-au aratat un prezervativ si m-au intrebat, exact cum fac eu la ore, daca stiu in ce an s-a inventat acel obiect. Evident, nu i-am bagat in seama, iar ei mi-au tinut o adevarata prelegere despre utilitatea acestei "orori " si despre faptul ca, daca lumea era informata la timp, nu s-ar fi nascut multi din generatia din care fac eu parte, sa-i terorizam pe ei, cu reguli stupide. E dezgustator, abia astept sa ies la pensie!

Sergiu Florea are 38 de ani si este profesor de engleza: "Intr-adevar, e o mare diferenta intre noi, cand eram copii, si ei. Au alte deschideri, alte prioritati si trebuie neaparat ajutati de parinti si de educatori. Eu am o gradinita particulara, unde predau engleza, iar copiii pot alege dintre patru limbi straine, initiere in calculator, instrumente muzicale, canto etc. Daca vor, pot trece pe la toate cursurile, nimeni nu le impune restrictii. Si aproape toti sunt uimitori in toate domeniile! Invata extrem de repede, sunt creativi, iti pun intrebari la care nu te astepti. Mi-am dat seama ca, daca-i tratezi cu respect, ca pe niste adulti, iti raspund la fel. Eu mi-am propus - si vad ca metoda da roade - sa nu-i iau peste picior niciodata, chiar cand fac cate-o nebunie. Ma adresez cu "dumneavoastra", astept sa ma tutuiasca ei. Abia atunci cand o fac, stiu ca le-am castigat increderea. Copiii indigo au atribute psihologice insuficient studiate pana acum. Trebuie indrumati, nu marginalizati. Spre deosebire de noi, care am avut nevoie de ani buni ca sa aflam cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam, ei stiu totul inca de cand vin pe lume. Ne place sau nu, noi suntem cei care ne vom schimba in functie de ei si nu invers. Viitorul le apartine. Ei sunt viitorii avocati, profesori, medici, oameni politici si de afaceri. Hiperactivi, sociabili si prietenosi. Nu se joaca doar cu o jucarie, ci cu toate cate putin, pana dau de o carte pe care o studiaza din scoarta-n scoarta, chit ca nu stiu sa citeasca. Conceptualii. Plini de idei, proiecte si concepte. Militarii, inginerii, arhitectii, astronautii de maine. Vor sa detina tot timpul controlul, pentru ca stiu ca sunt dotati pentru asa ceva. Artistii. Sensibili, creativi, pasionati de toate artele. Chiar daca vor face munca de cercetare sau medicina, isi vor aborda profesia din perspectiva artistica. Intre 4 si 10 ani isi aleg 15 arte diferite, abia in adolescenta se hotarasc la una in care vor deveni maestri. Sfat pentru parintii care au copii cu inclinatii muzicale: nu le cumparati instrumente, inchiriati-le. Pe cat de bine canta la fiecare dintre ele, pe atat de repede se plictisesc. Interdimensionalii. Inca de la un an sau doi, ei iti spun: "Lasa-ma-n pace, pot si singur! Cu o vointa de nestramutat, ei vor fi aceia care vor aduce in lume noi filosofii si religii. Nu sunt maleabili si nici adaptabili, ca aceia din primele trei tipuri. Decalogul relatei Parinti - copii indigo :
1. Tratati-i cu respect. 
2. Ajutati-i sa-si creeze propriile solutii de disciplinare. 
3. Oferiti-le posibilitati de alegere in toate situatiile. 
4. Absolut niciodata nu-i minimalizati. 
5. Totdeauna explicati-le de ce le-ati spus sa faca lucrul X sau le-ati interzis lucrul Y. Niciodata nu le spuneti: "Ca asa zic eu!". Daca va schimbati tactica, va vor respecta. 6. Faceti-i partenerii vostri in procesul de educare. 
7. De cand sunt bebelusi, vorbiti cu ei, explicati-le totul. Nu vor intelege chiar tot, dar simt atitudinea si respectul vostru, care vor fi o buna baza cand vor incepe sa vorbeasca. 
8. Nu le dati medicamente cand au probleme serioase, fara sa-i testati. 
9. Asigurati-i ca-i sprijiniti in tot ceea ce fac. Nu-i obligati sa faca ceva, nici nu-i criticati. Incurajati-i si vor realiza tot ce le propuneti. 
10. Nu le spuneti cine sunt acum si ce vor fi mai tarziu. Ei stiu mai bine. Daca-i fortati sa faca ceva contra vointei lor - ca alegerea unei meserii de familie care dureaza de generatii -, ei vor refuza, pentru ca nu respecta traditiile, daca nu sunt in conformitate cu structura lor mentala.


In ziua de astazi, copiii sunt altfel. Nu o data am ajuns rand pe rand, noi adultii, la aceasta concluzie. Fie ca reactioneaza diferit la modele de educare a lor decat o faceam noi la varsta lor, fie ca sunt mult mai inteligenti de la varste fragede, independenti, stralucitori, mai inclinati spre spiritualitate, mai predispusi la confruntari sau chiar mai violenti, cu personalitate vibranta, cu opinii ferme si deseori cu dorinta de a se opune autoritatii, constatam cat sunt de diferiti fata de modelele anterioare lor de copii.
Aceasta constatare a multor adulti de pe glob a impus necesitatea unui nou mod de abordare de catre parinti si scoala, complet diferit de vechile modalitati.
Dr. Doreen Virtue, doctor in psihologie, a avut una dintre contributiile majore in a intelege copiii cei noi din ziua de azi, prezentand publicului international inca din 1999 notiunea de “copii indigo”.
Metodele traditionale de crestere si educare scolara a copiilor au devenit invechite si demodate si din ce in ce mai des se vehiculeaza ca multi copii ar avea ADHD (tulburare de atentie si hiperactivitate), in multe tari aplicandu-se medicamentatie pentru a tine copiii “in banca lor” cu larghetea cu care se prescriu doctorii impotriva guturaiului.

Care este legatura intre copiii Indigo si ADHD?

Cercetarile realizate de terapeuti, consilieri si specialisti in detectarea aurei umane si intelegerea oamenilor prin prisma culorilor existente in aura lor, au evidentiat ca majoritatea copiilor nascuti dupa 1980 au aura de culoarea unui albastru indigo profund, asemanator cu materialul de blue-jeans, de aceea ei se numesc “copii indigo”.
Copiii Indigo sunt un grup de entitati care au sosit prima data pe la inceputul anilor 1980; unii dintre ei au venit mai devreme, in calitate de “copii indigo exploratori”|, asa cum afirma dr Doreen Virtue din cercetarile pe care le-a coordonat.
Aceste rezultate s-au dezvoltat in paralel ce din ce in ce mai multi copii au fost diagnosticati cu aceasta tulburare ADHD (sindromul atentiei deficitare hiperactive). Atentie, nu toti copiii indigo sunt caracterizati de ADHD asa cum nu toti cei cu ADHD sunt indigo.

Sa intelegem totusi mai bine ce este un copil Indigo:

Un copil Indigo este acel copil care prezinta un set nou si neobisnuit de atribute psihologice si are un model comportamental care nu a mai fost studiat pana acum. Acest model contine factori unici, comuni tuturor, care sugereaza ca cei care au contact cu ei (in special parintii) trebuie sa-si schimbe modul de a-i creste si de a se ocupa de ei, pentru a ajunge la un echilibru. A ignora asemenea modele noi inseamna sa cream in mintea acestei vieti noi si pretioase potentialul dezechilibrului si al frustrarii.
Nevoile si prezenta emotionala a copiilor Indigo pot fi foarte intense. Ele pot reprezenta o incercare si o provocare pe plan comportamental. Cand sunt satisfacute propriile noastre nevoi emotionale, a parintilor, si cand propria noastra prezenta emotionala este puternica, suntem capabili sa modelam si sa generam optiuni bune de care au nevoie copiii nostri.
Alaturi de multi copii Indigo se afla parinti care sunt puternici si plini de grija insa care la randul lor sunt in continua schimbare; cu siguranta, copiii Indigo ne imping spre o noua misiune emotionala, ca sa devenim si mai iubitori asa cum trebuie orice suflet sa fie. Spre asta ne inspira copiii Indigo, asta asteapta ei de la noi, asta ne invata ei si asta este ceeace le trebuie. Suntem, asadar, binecuvantati sa fim alaturi de asemenea copii.

 Menirea Copiilor Indigo

Fiecare persoana are o menire in viata sa, una personala si una globala. Menirea personala este o anumita caracteristica pe care incerci sa o dezvolti in aceasta viata, cum ar fi rabdarea sau compasiunea. Unii dintre noi au meniri care influenteaza un numar redus de oameni, in timp ce altii ajuta mii de oameni. Ca intr-o orchestra, fiecare interpret este la fel de important.
Copiii Indigo au in comun una si aceeasi menire a vietii: sa ajute sa faca lumea mai buna, sa contribuie la trecerea in Noua era a pacii.
Daca ii sprijiniti pe copiii vostri sa inteleaga care este misiunea lor, ii ajutati sa umple golul creat de senzatia ca ar fi lipsiti de importanta. Copiii din ziua de azi au nevoie, pe masura ce cresc, sa li se defineasca importanta si rolul lor pe acest pamant. Insa majoritatea copiilor indigo primesc mesaje in care li se spune ca sunt “ciudati”, “neadaptati”, “rai”, “lenesi”, “sariti de pe fix”, “nu-si dau osteneala cum trebuie”. Cand ajung la adolescenta, respectul lor fata de propria persoana a fost deja calcat in picioare. Si totusi, in ciuda faptului ca personalitatea lor puternica da de furca adultilor din jurul lor, ei continua sa aiba menirea de a fi altruisti si de a-i ajuta pe altii chiar si uneori numai confruntandu-i cu nevoia de a se schimba si a merge mai departe diferit, mai buni, renuntand la trecutul impovarator.

Caracteristicile copiilor Indigo

Persoanele de tip Indigo sunt la fel de diverse ca si nuantele de albastru. Avem nevoie de diversitatea adusa de copiii Indigo. Daca gasesti pentru copiii tai mai mult de 14 dintre caracteristicile de mai jos, atunci probabil sunt copii Indigo in curs de instruire sau chiar copil Indigo. Acesti copii cred in ei insisi si sunt talentati insa deseori adultii din jur nu le vad talentul din pricina caracteristicilor considerate “rele” din pricina tiparelor mentale cu care ei au crescut.

-are vointa puternica;
-are o mare sensibilitate;
-are energie in exces;
-este incapatanat;
-are nevoie sa fie inconjurat de adulti stabili si siguri;
-are moduri preferate de a invata, mai ales la citire sau matematica;
-nu poate sta linistit decat daca este absorbit de ceva ce-l intereseaza personal;
-este plin de compasiune, se teme de o multime de lucruri, cum ar fi moartea sau pierderea celor dragi;
-daca trece timpuriu prin experienta unui esec, poate abandona si poate capata blocaje de invatare;
-are spirit creator, fler artistic pentru muzica, scrie poezii, face bijuterii, lucru manual, etc.;
-e predispus sa devina dependent de diverse vicii;
-ajunge destul de usor sa se simta frustrat, pentru ca are idei marete dar ii lipsesc resursele si oamenii care sa il ajute sa le fructifice;
-invata prin explorare si investigare si se opune memorarii de rutina sau obligatiei de a ramane un simplu ascultator;
-e un “suflet batran”, de parca ar avea treisprezece ani si merge pe patruzeci si trei;
-este intuitiv si uneori paranormal, spunand lucruri care te lasa masca, uneori legate de ingeri sau persoane decedate;
-este izolationist, fie prin manifestari agresive fie prin introvertire delicata;
-este independent si mandru, chiar daca incearca in permanenta sa obtina bani de la parintii sai;
-are o dorinta profunda de a ajuta lumea intr-un mod grandios;
-oscileaza intre prea putin respect pentru propria persoana si grandomanie;
-se plictiseste repede – poate parea sa aiba o durata scurta de concentrare a atentiei;
-a fost diagnosticat cu hiperactivitate, deficit de atentie, ADHD;
-este predispus la insomnii, vise agitate, teama/dificultatea de a adormi;
-cauta prietenii adevarate, profunde, durabile;
-se ataseaza cu usurinta de animale sau plante;


Daca esti adult si te regasesti in cat mai multe din caracteristicile de mai sus, este posibil sa fi fost unul dintre inaintasii copiilor Indigo.
Copiii Indigo sunt suflete libere. Cu ei, autoritatea doar de dragul autoritatii nu functioneaza (multi v-ati convins pana la acest moment). Nu ii fortati sa faca lucrurile in felul vostru. Tratati-i cu blandete chiar daca deseori nu ii intelegeti modul de a actiona sau reactiona. Vor invata tot, dar numai cu iubire.