DON
MIGUEL RUIZ: RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA DE SINE
Astăzi,
Părinte al universului, te rugăm să ne ajuţi să ne acceptăm exact aşa cum
suntem, fără să ne mai judecăm.
Ajută-ne
să ne acceptăm mintea aşa cum este, cu toate emoţiile sale, cu toate speranţele
şi visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi.
Ajută-ne
să ne acceptăm corpul aşa cum este, cu toată frumuseţea şi perfecţiunea lui.
Îngăduie ca iubirea noastră de sine să devină atât de puternică încât să nu ne
mai respingem niciodată, încât să nu mai punem niciodată piedici în calea
propriei noastre fericiri, a libertăţii şi iubirii noastre.
De
acum înainte, îngăduie ca fiecare acţiune a noastră, fiecare reacţie, fiecare
gând şi fiecare emoţie pe care le manifestăm să fie bazate numai pe iubire.
Ajută-ne,
Tată, să ne amplificăm iubirea de sine până când întregul vis în care trăim se
va transforma, până când teama şi suferinţa vor deveni iubire şi fericire.
Îngăduie
ca iubirea de sine să devină atât de puternică încât să dizolve toate minciunile
în care am fost programaţi să trăim, care ne spun că nu suntem suficient de
buni, de puternici, de inteligenţi, că nu putem reuşi. Îngăduie ca iubirea
noastră de sine să devină atât de puternică încât să nu mai fim nevoiţi să ne
trăim viaţa în funcţie de părerile celorlalţi.
Îngăduie-ne
să avem o încredere atât de mare în sine încât să facem singuri alegerile pe
care le preferăm.
Iubirea
de sine va alunga teama în faţa responsabilităţilor pe care le avem faţă de
propria noastră viaţă sau a problemelor care pot apărea pe drum. Orice am dori
să realizăm, îngăduie să o facem prin puterea iubirii de sine.
Începând
de astăzi, ajută-ne să ne iubim pe noi înşine suficient de mult pentru a nu mai
permite nici un fel de circumstanţe care să ni se împotrivească.
Ajută-ne
să ne trăim viaţa aşa cum suntem, fără să mai pretindem că suntem altcineva,
numai pentru a fi acceptaţi de către cei din jur. Nu mai avem nevoie ca
altcineva să ne accepte sau să ne spună cât de buni suntem, căci ştim acum cine
suntem cu adevărat.
Îngăduie
să ne bucurăm – prin puterea iubirii de sine – de ceea ce vedem atunci când ne
reflectăm în oglindă.
Îngăduie
ca zâmbetul să nu mai părăsească niciodată expresia feţei noastre,
amplificându-i astfel frumuseţea interioară şi exterioară. Ajută-ne să simţim o
iubire de sine atât de intensă încât să ne bucurăm întotdeauna de propria
noastră prezenţă.
Ajută-ne
să ne iubim pe sine fără a ne mai judeca, căci judecata nu atrage după ea decât
vinovăţie şi auto-acuzare, dorinţa de a ne auto-pedepsi, care ne fac să pierdem
perspectiva iubirii tale.
Amplifică
voinţa noastră de a ne ierta pe sine, chiar în acest moment. Purifică minţile
noastre de otrava emoţională şi de auto-acuzaţii, astfel încât să putem trăi
într-o pace interioară şi într-o iubire perfecte.
Îngăduie
ca iubirea noastră de sine să fie puterea care să ne schimbe viaţa,
transformând-o dintr-un iad într-un rai. Ajută-ne să ne transformăm prin
intermediul acestei puteri fiecare relaţie pe care o avem, începând cu relaţia
cu noi înşine.
Ajută-ne
să ne eliberăm de conflictele cu cei din jur, să fim fericiţi să ne împărţim
timpul cu cei dragi şi să-i iertăm pentru orice nedreptate pe care ar comite-o
faţă de noi.
Ajută-ne
să ne iubim pe noi înşine atât de mult încât să-i putem ierta pe toţi cei care
au greşit vreodată faţă de noi.
Dă-ne
curajul să ne iubim necondiţionat prietenii si familia, astfel încât relaţiile
noastre cu ei să devină absolut pozitive şi pline de iubire.
Ajută-ne
să creăm noi canale de comunicare în relaţiile noastre, să scăpăm din războiul
controlului, în care nu pot exista învingători sau învinşi. Ajută-ne să lucrăm
împreună, ca o echipă, într-un joc al iubirii, fericirii şi armoniei.
Fie
ca prin graţia ta, relaţia noastră cu familia şi cu prietenii noştri să aibă la
bază respectul şi bucuria, astfel încât să nu mai simţim nevoia să le spunem
cum trebuie să gândească şi cum trebuie să se comporte.
Fie
ca prin graţia ta, relaţiile noastre amoroase să devină sublime, astfel încât
orice clipă pe care o petrecem alături de partenerul nostru/partenera noastră
să devina o clipă de fericire.
Ajută-ne
să îi acceptăm pe cei din jur exact aşa cum sunt, fără să îi mai judecăm, căci
atunci când îi respingem pe alţii, noi ne respingem de fapt pe noi înşine. Iar atunci când ne respingem pe noi înşine, noi te respingem de fapt pe
tine.
Ziua
de astăzi reprezintă un nou început. Ajută-ne să ne începem din nou viaţa,
punând la temelia ei puterea iubirii de sine.
Ajută-ne
să ne bucurăm de viaţă, de relaţiile noastre, să explorăm viaţa, să ne asumăm
riscuri, să fim vii şi să nu mai trăim cu teama de a iubi.
Îngăduie
să ne deschidem inimile faţă de iubire, care este dreptul nostru prin naştere.
Ajută-ne să devenim Maeştri ai Recunoştinţei, ai Generozităţii şi ai Iubirii,
astfel încât să ne putem bucura de întreaga ta creaţie, acum şi de-a pururi. Amin.
Să ne
fie cu folos această rugăciune, tuturor!
AMIN !<3 :x <3
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru postare.
RăspundețiȘtergereChiar mi-a fost de folos.
http://www.youtube.com/watch?v=QL-zyuGJNzc
Lumină și Iubire