joi, 17 ianuarie 2013

Upside Down (2012) – Intre doua lumi



   Upside Down vine cu o idee veche exprimata intr-un mod foarte original. 
O idee veche pentru ca existenta unor lumi paralele transcende timpurile, mentalitatea, psihologia si filozofia omenirii, o idee originala pentru ca este invesmantata intr-o mantie din in ale carei falduri apar o multime de mesaje metaforice – simple de decriptat, bogate ca intelesuri si solid ancorate in actualitatea de azi si de maine (dar poate si de ieri).
Totul plutind intr-o aura romantica, inventiva, optimista si invingatoare.
Doua lumi separate la nastere conform unei legi fizice greu de invins – gravitatia (cu cele trei legi functionale aferente)! Un intreg nedreptatit despartit in doua jumatati!
“Lumea de jos” traind mediocru, in nuante cenusii, dar cu obsesia “Lumii de sus”!
ADAM, copilul din Lumea de Jos – o descopera pe Eva lui, EDEN – din Lumea de Sus – Raiul care ii este interzis. Adam adolescentul indragostit si inventiv, reuseste sa-si cucereasca raiul personal, pe Eden, alaturi de care traieste minunate clipe in Lumea de Jos.
Marea politica a celor doua lumi a dezvoltat insa forte politienesti puternice, menite sa impiedice trecerile, colaborarile si mai ales iubirile, astfel incat cei doi tineri sunt smulsi unul din bratele celuilalt si Eden este ranita mortal. De fapt Adam este convins de realitatea mortii ei.
Dupa zece ani insa, acolo, pe taramul rece si neprietenos al Lumii de Jos (caci reusrsele sunt in mana Lumii de Sus),  tanarul Adam si-a dezvoltat inteligenta si aptitudinile si datorita “secretului albinelor roz” si a pudrei lor fermecate lucreaza la o pomada speciala dedicata intineririi (si de ce nu, nemuririi poate). In atelierul/laboratorul sau, alaturi de prieteni, capteaza o emisiune a televiziunii Lumii de Sus, recte a Corporatiei Transworld. “Transworld” – o corporatie cu structura in ambele lumi, controlata bineinteles de cei de Sus. Sclavii de Jos si Stapanii de Sus! Adam  isi vede pe ecranul televizorului iubita la care nu a incetat sa se gandeasca.
Si de aici incolo, patrunzand datorita importantei experimentelor sale in structura Transworld Corporation (bineinteles in departamentul aferent Lumii de Jos), isi pune toate resursele in slujba trecerii si patrunderii in Lumea de Sus, pentru a o reintalni pe Eden. O trecere plina de pericole si primejdii, atat de ordin fizic – invingerea gravitatiei – cat si de ordin politic – pentru ca sistemele de paza si protectie sunt greu de invins.
Important este insa ca in Lumea de Sus exista (ca si in cea de Jos), oameni obisnuiti, oameni calzi, oameni cu suflet, gata sa empatizeze unii cu ceilalti, gata sa coopereze, gata sa comunice, gata sa intinda o mana de ajutor, gata sa se ralieze impotriva stapanirii. Si cu ajutorul acestor oameni, Adam si Eva lui (Eden in speta), reusesc sa invinga sistemul / sistemele si sa isi cucereasca propriul lor Rai, propria viata in comun si propria lume in care sa dea viata unui copil. Nu trebuie sa te ridici Sus, pentru a gasi Edenul! Trebuie sa reusesti sa-ti cuceresti intregul tau, in lumea ta.
Cum spuneam, plina de originalitate ideea acestui scenariu, care insa, pe alocuri sufera de inconsistenta din punct de vedere al logicii actiunii si de ceva fracturari epice, ba chiar si de cateva lungiri fara sens si de aceea – usor deranjante. In ciuda acestor scaderi totusi, datorita puterii povestii si datorita cinematografiei care creaza doua lumi extraordinar de plastice (cu deosebire cea de Jos – ca deh, e Lumea noastra pana la urma), filmul castiga mult. Castiga vizual si sentimental. Imaginea este semnata de Pierre Gill. Te atinge la suflet precum un basm, o frumoasa poveste de dragoste intr-o lume (ba chiar doua), ce nu pare facuta pentru iubire, prietenie, intrajutorare si sperante. Lumea noastra insa, care stie sa lupte si sa invinga.
Un visator acest Solanas, un visator inteligent, care ne propune nu una, ci mai multe teme de gandire, conectate la trecut (cum s-a ajuns in situatia celor doua Lumi), la prezent (cum se poate coabita) si la viitor (suntem de fapt o singura lume, pe aceasta o avem si in ea trebuie sa invatam sa traim cu totii, corectand ceea ce este gresit).
O coloana sonora superba, a lui Benoît Charest, in care argentinianul Solanas a intercalat superbul tango “El Ultimo Cafe”, laitmotivul de la “Cafe Dos Mundos”. Doua lumi in oglinda, o falsa oglinda creata de vointa puterilor (Noi si Ei).